Ministerul Sănătăţii lansează în dezbatere publică proiectul privind reorganizarea insituţiei

Data publicării:
eugen 20nicolaescu 205513418 20mediafax 20foto 20andreea 20alexandru-55126

Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre de guvern privind reorganizarea instituţiei. Conform notei de fundamentare a proiectului, obiectivul restructurării organizatorice a unor componente din sistemul de sănătate îl reprezintă, în principal, întărirea capacității administrative a Ministerului Sănătății.

"Prin aceasta se asigură coerența instituțională și se eficientizează procesul complex de adoptare operativă a deciziilor, mecanismul de control și inspecție și implementarea în timp scurt a Strategiei Naționale de Sănătate Publică, cu scopul declarat de a crește calitatea serviciilor medicale acordate pacienților și, implicit, gradul de satisfacție al acestora față de modul în care funcționeaza sistemul public de sănătate", se mai arată în notă.

Potrivit proiectului, în subordinea MS vor funcţiona opt autorități regionale de sănătate publică, opt servicii regionale de ambulanță, Agenția Națională de Programe de Sănătate, Agenția Națională de Infrastructură Sanitară, Dispozitive Medicale și Achiziții Centralizate și alte instituții publice, care vor fi înființate prin hotarâre a Guvernului.

Astfel, în proiect se precizează că direcțiile de sănătate publică judeţene se reorganizează în opt autorități regionale de sănătate publică, servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică și în subordinea cărora funcţionează 34 de oficii județene de sănătate publică şi alte unităţi cu personalitate juridică, conform prevederilor legale.

De asemenea, serviciile judeţene de ambulanţă, care funcţionează tot în subordinea directă a MS, se reorganizează în opt servicii regionale de ambulanţă, structuri cu personalitate juridică şi în subordinea cărora funcţionează 33 de staţii judeţene de ambulanţă.

În privinţa Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI), acesta îşi păstrează organizarea actuală şi devine Serviciul Regional de Ambulanță Bucureşti.

Va fi redus şi numărul de posturi din minister

Prin acelaşi proiect de HG se urmăreşte şi reducerea numărului maxim de posturi din aparatul propriu al ministerului. "Numărul maxim de posturi este de 255, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului. În numărul maxim de posturi sunt incluse şi posturile aferente cabinetelor secretarilor de stat", prevede proiectul, numărul maxim de posturi fiind, în prezent, de 290, după cum se precizează în nota de fundamentare.

Proiectul de act normativ este în dezbatere publică până la 15 aprilie.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, încă de marţi, că direcţiile de sănătate publică judeţene şi casele de asigurări de sănătate publică judeţene vor fi desfiinţate, măsura urmând să aducă, în opinia lui, economii la buget.

Nicolăescu a mai spus că 2013 va fi anul marilor schimbări în sănătate, precizând că are sprijin politic pentru măsurile care vor fi luate.

Sindicatele cer garanţii

Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au declarat că vor solicita Ministerului Sănătăţii semnarea unui acord care să garanteze că reorganizarea direcţiilor de sănătate publică şi caselor de asigurări de sănătate publică judeţene se va face cu consultarea federaţiei şi că economiile obţinute vor fi redistribuite în sistem

În casele de asigurări de sănătate şi în direcţiile de sănătate publică judeţene lucrează în prezent aproximativ 8.000 de persoane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...