"Din această dimineaţă, Gabriel Cotabiţă se află internat în Spitalul Elias şi intră într-un proces complex de recuperare", a declarat pentru Mediafax directorul medical Dana Safta.
Ea a precizat că nu se pune problema ca Gabriel Cotabiţă să fie supus vreunei intervenţii chirurgicale, ci a fost internat la Spitalul Elias strict de recuperare complexă.
Surse medicale au precizat că Gabriel Cotabiţă are nevoie de recuperare logopedică şi motorie, incluzând kinetoterapie şi fizioterapie.
Cotabiţă va sta internat în Clinica de Recuperare Medicală de la Spitalul Elias, condusă de profesor dr. Mihai Berteanu.
Reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Floreasca anunţau, în 11 iunie, că starea lui Gabriel Cotabiţă este uşor ameliorată, artistul beneficiind de şedinte de fizio-kinetoterapie şi asistenţă psihologică.
"Pacientul prezintă o suferinţă cerebrală postanoxică, cu dezorientare temporospaţială şi perioade de agitaţie psihomotorie. Este stabil din punct de vedere respirator şi hemodinamic, starea generală fiind uşor ameliorată", arăta Spitalul de Urgenţă Floreasca, într-un comunicat de presă.
Reprezentanţii Spitalului Floreasca precizau că Gabriel Cotabiţă este alimentat pe cale orală, cu alimente moi, dieta zilnică fiind realizată în funcţie de recomandările nutriţioniştilor, iar cântăreţul a făcut, susţinut, câţiva paşi.
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a fost găsit, în 8 mai, în stop cardio-respirator, în stare de inconştienţă, într-o sală de fitness de la un hotel din Capitală.