Fervex a fost retras din farmaciile din România. Măsura este una de precauție

Data publicării:
fervex for children

ACTUALIZARE 17.00. Producătorul Bristol-Myers Squibb a precizat pentru Digi24 că datele colectate până în momentul de faţă sugerează că zahărul (sucroza) folosit în compoziţia acestor produse este sursa prezenţei microbiene. Prin urmare, datorită unor măsuri de precauţie extremă, Bristol-Myers Squibb a retras de pe piaţă aceste produse care au aceeaşi sursă de zahăr (sucroza).

„Este important de menţionat că nu au existat reclamaţii de calitate sau reacţii adverse în legătură cu acest eveniment”, potrivit sursei citate.

Producătorul a anunţat Agenţia Europeană a Medicamentului care a trimis informarea mai departe farmaciştilor şi reprezentanţilor de medicamente. Sunt însă şi farmacişti care încă vând tratamentul pentru că spun că n-au primit încă înştiinţarea oficială.


La un control de rutină care s-a efectuat în Franța, s-au descoperit în Fervexul cu aromă de zmeură niște bacterii atipice. Astfel, s-a decis retragerea acestuia atât din Franța, cât și din alte țări, precum Serbia și Polonia.

„Din informațiile pe care le avem la ora actuală, produsele despre care este vorba nu se comercializează în România, se comercializează produse similare, iar producătorul a propus retragerea tuturor acestor produse până la verificarea lor. Bacteria respectivă nu a dat niciun fel de manifestări clinice la cei care l-au folosit, dar există riscul să apară dacă cineva ar continua tratamentul”, a precizat la Digi24 Vasile Cepoi, fost ministru al Sănătății.

Producătorul medicamentului, fabrica Upsa din Franţa a grupului american Bristol-Myers Squibb, a descoperit un lot cu încărcătură microbiană, respectiv Fervex cu aromă de zmeură, pentru care a cerut retragerea de pe piaţă, ca măsură de precauţie, a spus pentru Mediafax preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM), Marius Savu.

Ulterior, Agenţia Europeană a Medicamentului a hotărât retragerea de la comercializare a tuturor formelor de Fervex granule pentru adulţi şi copii, nu numai a celor cu aromă de zmeură, a precizat Marius Savu.

Marius Savu a subliniat că medicamentul Fervex cu aromă de zmeură nu se comercializează în România, dar în urma deciziei Agenţiei Europene a Medicamentului, Fervex a fost retras de la vânzare în toate variantele comercializate.

„Retragerea a fost extinsă ca o măsură de precauţie deoarece produsele menţionate mai sus sunt similare cu Fervex Raspbery aromă de zmeură. Datele colectate până în momentul de faţă sugerează că zahărul (sucroza) folosit în compoziţia acestor produse este sursa prezenţei microbiene. Prin urmare, datorită unor măsuri de precauţie extremă, Bristol-Myers Squibb retrage de pe piaţă aceste produse care au aceeaşi sursă de zahăr (sucroză)”, precizează Bristol-Myers Squibb într-o declaraţie transmisă Mediafax.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...