Etichete mai clare pentru produsele din carne

Data publicării:
carne magazin galantare mediafax

După izbucnirea scandalului cărnii de cal, în care a fost implicată şi România, au reapărut discuţiile despre etichetarea cărnii pe care europenii o cumpără din magazine. 90% dintre consumatori vor să ştie de unde provine carnea din alimentele procesate de pe rafturi.

Potrivit unui regulament european intrat în vigoare de la 1 aprilie toate tipurile de carne vor avea pe etichetă ţările în care a fost crescut şi tăiat animalul. Impactul acestei măsuri va fi extrem de important: în Uniunea Europeană sunt produse anual 45 de milioane de tone de carne. În Franţa, marii producătorii vând deja loturi de carne ce respectă noile reguli de etichetare.

Pe caserolele de pui, porc sau rață sunt inscripționate alături de data de expirare și mesaje privind proveniența produsului. De obicei pe pachete este inscripționat că au originea în Franța, în caz contrar se specifică și locul în care a crescut animalul, transmite Sebastian Perju, corespondent Digi24 Franța.

Şi în hipermarketurile spaniole sunt trecute pe etichete informaţii concrete despre locul de unde provine carnea.

În privința acestui file de pește spadă, informațiile de pe etichetă spun că a fost capturat peștele în Atlanticul de sud-est, în privința cărnii de vită, de vițel mai exact, din Irlanda, eticheta acestui produs ne anunță că a fost crescut, îngrășat și sacrificat în Irlanda, transmite Ciprian Bălțoiu, corespondent Digi24 Spania.

Și la noi, cele mai multe produse au deja etichete noi.

Florin Căpăţână, reprezentantul unui lanţ de hipermarketuri: "Pentru carnea proaspătă stocurile se vor termina în funcție de valabilitatea pe care producătorul a dat-o. Pentru cea congelată stocurile se pot termina într-un an de zile".

Dacă pe rafturile marilor magazine găsim aproape în totalitate carne de pui provenită din fermele româneşti, 10% din carnea de porc vine de peste hotare. Procentul este şi mai mare când vine vorba despre carne de vită, pentru că sunt mai puţini producători autohtoni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...