După o scădere în greutate, corpul se luptă să recâștige kilogramele pierdute

Data publicării:
Green-apple-table-1298

 

Foto: 4freephotos.com

Câștigătorul sezonului 8 al reality show-ului american „The Biggest Loser”, Danny Cahill, a pierdut din greutate mai mult decât orice alt concurent al emisiunii – aproximativ 109 kilograme în doar 7 luni. Pe 8 decembrie 2009, cântărea 87 de kilograme, de la 196 cât avea inițial. „Mi-am recăpătat viața, mă simt de milioane”, declara câștigătorul sezonului în finala concursului.

Dar din 2009 până în prezent a reușit să ajungă din nou la 133 de kilograme, în ciuda eforturilor depuse.

De fapt, majoritatea concurenților din acel sezon au recăpătat în greutate sau au reajuns la greutatea inițială. O parte chiar au depășit acea greutate. Totuși, experiența lor a fost un cadou pentru știință. Un studiu asupra concurenților din sezonul 8 a dat noi descoperiri surprinzătoare asupra fiziologiei obezității care oferă explicații de ce atât de mulți oameni se luptă, fără succes, să nu ia în greutate kilogramele pe care le-au pierdut.

Kevin Hall, un cercetător la un centru federal de cercetare care are o pasiune pentru reality show-uri, a avut ideea să le ia urma concurenților, la șase ani după finalul emisiunii. Proiectul inițial a fost să verifice ce s-a întămplat cu oamenii la șase ani după ce au pierdut mult în greutate cu ajutorul unei diete și a exercițiilor intensive.

Rezultatele, conform cercetătorului, au fost uluitoare. Ele au arătat cât de mult se luptă corpul să recâștige kilogramele pierdute.

„Este înfricoșător și uimitor”, spune Dr. Hall, expert în metabolism la Institutul Național de Diabet, a Bolilor digestive și ale rinichilor, care este parte din Institutul Național de Sănătate. „Sunt de-a dreptul impresionat”.

Are legătură cu odihnirea metabolismului, care determină cât de multe calorii arde o persoană in timpul odihnei. Când emisiunea a început, concurenții, cu un exces de greutate, aveau un metabolism normal pentru greutatea lor, ceea ce înseamnă că ei ardeau un număr normal de calorii potrivit unei persoane cu acea greutate. Când procesul a luat sfârșit, metabolismul lor a încetinit radical, corpul lor nu ardea destule calorii pentru a menține greutatea scăzută.

Cercetătorii știau că toate persoanele care de bună voie pierd în greutate – chiar și cei care au o greutate normală sau mai mică - vor avea un metabolism încetinit când cura de slăbire va înceta. Așadar, ei nu au fost surprinși când au văzut că concurenții emisiunii aveau metabolismul încetinit la sfârșitul emisiunii.

Ce i-a șocat pe cercetătorii a fost ceea ce s-a întâmplat ulterior: Cu trecere anilor concurenții au luat în greutate, iar metabolismul concurenților nu și-a revenit. A devenit chiar mai lent, iar kilogramele au continuat să se adune, ca și cum corpul lor se lupta să recâștige kilogramele inițiale.

Pentru Danny Cahill a fost cel mai rău. În timp ce a recăpătat aproximativ 45 de kilograme, metabolismul lui a încetinit atât de mult, astfel încât, pentru a-și menține greutatea actuală de 133 de kilograme, trebuie să mănânce doar 800 de calorii pe zi, mai puțin decât un bărbat de vârsta lui. Orice e în plus se transformă în grăsime.

Lupta prin care au trecut concurenții explică de ce a fost atât de greu să se facă un progres împotriva problemei naționale a obezității, care afectează o treime din adulții americani. În ciuda faptului că s-au cheltuit miliarde de dolari pe pastile de slăbit și cure de slăbire, chiar și cei mai motivați se luptă împotriva propriei biologii.

Experiența lor arată faptul că corpul va lupta să recâștige greutatea în timp. Și acest lucru, potrivit dr. Michael Schwart, cercetător în obezitate și diabet care este profesor de medicină la Universitatea din Washington, este „nou și important”.

„Punctul cheie este că poți apărea la TV, poți pierde multe kilograme, poți merge mai departe timp de șase ani, dar nu poți scăpa de realitatea biologică de bază”, spune Michael Schwart, care nu a fost implicat în studiu.

Medicul care s-a ocupat de concurenți pe parcursul emisiunii, Robert Huizenga, a declarat că el se aștepta ca metabolismul concurenților să scadă după concurs, dar spera să fie doar o scădere mică. El se întreabă totuși dacă măsurătorile făcute după șase ani au fost precise. Dar menținerea la o greutate normală este dificilă, spune el, motiv pentru care el le spune concurenților că ar trebui să facă cel puțin 9 ore de exerciții pe săptămână și să-și monitorizeze dieta pentru a-și menține greutatea.

„Din păcate, mulți concurenți nu au putut găsi sau nu și-au permis în continuare un suport adecvat cu doctori, antrenori, psihologi, specialiști în somn. De aceste lucruri avem toți nevoie pentru a suporta schimbările”, spune Robert Huizenga.

Descoperirile studiului sunt parte dintr-o încercare științifică de a răspunde la unele dintre cele mai fundamentale întrebări despre obezitate. Cercetătorii își dau seama de ce greutatea declanșează diabetul sau alte probleme medicale la un număr ridicat de persoane și caută noi metode de a bloca otrava din grăsime. Ei încep să descopere motivul pentru care operațiile bariatrice permit multor persoane să pierdă mult în greutate atunci când dietele dau greș. Iar ei se uită din nou la îngrijirile medicale pentru persoanele obeze.

Speranța este că în cele din urmă se vor descoperi noi terapii care vor trata obezitatea ca o boală cronică și vor ajuta la menținerea greutății pe viață.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
Un film cu Jason Statham conduce box office-ul nord-american. Ce încasări a avut în weekendul de lansare
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Bonus surpriză la pensie de 3.700 lei pentru zeci de mii de pensionari. Banii se dau în aprilie
Digi FM
Chiara Ferragni, cea mai cunoscută bloggeriță de modă din lume, vizită la Castelul Bran. A plecat cu...
Digi World
"Am corpul unei persoane de 75 de ani". Are 20 de ani și suferă de un sindrom care afectează doar câteva mii...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Filmele care ar putea redresa industria cinematogafică americană în 2025, după un început de an dificil
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal