Diagnosticarea timpurie, soluţia contra cancerului. Când trebuie să mergeți la medic

Data publicării:
shutterstock_634620716

Tratarea cancerului în faze avansate este ca o loterie, mai ales în România spitalelor cu investiţii minime în tratamente revoluţionare. Însă, descoperită în fază incipientă, boala poate fi învinsă. De aceea, chiar şi când credeţi că aveţi un stil de viaţă sănătos, este vital să faceţi preventiv analize medicale, a declarat într-un interviu pentru Digi24 profesorul doctor Bob Djavan. Periodic, urologul Bob Djavan, de la Rudolfinerhaus Foundation Hospital Austria, oferă consultaţii şi în România.

Bob Djavan, urolog Spitalul Rudolfinerhaus Viena: „Cancerul se instalează cu mult înainte de a ajunge la medic şi de a fi diagnosticat. E o combinaţie între nutriţie, pentru că alimentaţia este foarte importantă. Vorbiţi cu un nutriţionist, cu un doctor. Felul în care ne hrănim reprezintă unul dintre motivele pentru care ajungem să ne îmbolnăvim de cancer, nivelul de stres e un factor foarte important. Oamenii stresaţi au un sistem imunitar mai fragil şi asta poate avea un rol în apariţia cancerului. La fel, genetica. Dacă ştiţi că aveţi o predispoziţie în familie, mergeţi la medic pentru diagnosticare timpurie. Mergeţi la medic, mergeţi la analize. Câtă vreme nu există leacul perfect pentru cancer, diagnosticarea timpurie, în fazele incipiente, poate sună simplist, dar e cea mai eficientă metodă.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri