Nu doar temperatura, dar şi presiunea şi umiditatea ne pot influenţă starea de bine. Potrivit statisticilor, 40% din populaţia pământului suferă de meteosensibilitate. Cum se manifestă ne explică Ana Maria Florescu, specialist fizio-kinetoterapeut.
Meteosensibilitatea este reacţia organismului la schimbările condiţiilor meteo - temperatura, presiune, umiditate, etc. Afectează 40% din populaţia globului și este de 3 ori mai frecventă la femei. Apare mai ales la cei din mediul urban şi este preponderentă la persoanele cu patologie cronică.
Variața condițiilor meteo afectează sistemul articular şi muscular, sistemul vestibular ( tulburări de echilibru, vertij, tulburări de auz), sistemul cardiac, sistemul circulator şi sistemul nervos (migrene, oboseală, somnolenţă, scăderea capacităţii de concentrare, depresie, etc)
Variaţiile de presiune atmosferică influenţează presinea intraarticulară cu manifestri clinice: durere, limitarea mobilităţii, inflamaţie, scade stabilitatea. Cele mai afectate articulaţii : genunchii, coatele, articulaţiile mici ale degetelor şi coloana cervicală. Mai rar la nivelul soldurilor şi umerilor.
Variaţiile de temperatura produc variaţii circulatorii cu scăderea fluxului sanguin, asociată cu contracţia musculară de termoreglare dau contracturi musculare dureroase.
Tratăm afecţiunea de baza, dacă vorbim de o baza cronică: dacă vorbim de o artroză sau o afecţiune la nivelul coloanei vertebralte. Putem preveni folosind fizioterapia o dată la 6 luni, masajul terapeutic regulat şi având un stil de viaţă sănătos ( mişcare în aer liber pentru o adaptare mai bună la condiţiile meteorologice).
Copiii care au probleme ORL (care suferă de otite sau astm) sunt mai sensibili la condiţiile meteo.