Copiii nevaccinați ar putea fi chemați la imunizare

Data publicării:
VACCIN HPV NEFACUT GETTY

Autorităţile iau măsuri după confirmarea a două cazuri de poliomielită la graniţa Ucrainei cu România. Direcţiile de Sănătate Publică monitorizează apele reziduale, iar medicii de familiei numără persoanele nevaccinate.

„Dacă există un număr prea mare de copii care nu au fost vaccinaţi, se poate trece la o campanie de catch up, adică acei copii care nu au fost vaccinaţi să fie vaccinaţi exclusiv pentru polio”, spune conf. univ. dr. Alexandru Rafila, consilier al Ministrului Sănătăţii.

Teoretic, spun specialiştii, riscul unei epidemii de poliomielită este redus, fiind vorba despre un virus localizat, nu de origine sălbatică.

Totuşi, tocmai mutaţiile şi numărul redus de imunizări din nordul ţării au pus autorităţile în alertă. În Suceava şi Neamţ peste 20 la sută dintre copii nu au fost vaccinaţi. La polul opus se află Dolj, unde au fost imunizaţi peste 95 la sută.

Nu este singura problemă discutată de specialiştii în boli infecţioase în aceste zile. Ministrul Sănătăţii din Ungaria estimează că 2 la sută dintre imigranţi pot aduce o boală cu risc epidemiologic. Aşa că vrea să împună vaccinarea lor.

Autoritatea de Sănătate Publică face un control medical, face supravegherea lor pe o perioadă. Este de circa trei săptămâni. Primul lucru se face partea de testare, dacă există probleme, trecem la vaccinare”, a declarat prof. dr. Adrian Steinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş.

În acest context, medicii români spun că trebuie adoptată rapid legea vaccinării. Proiectul prevede interdicţia de a profesa pentru medicii şi asistenţii medicali care duc o politică antivaccinare.

Ne punem problema, împreună cu organismele profesionale, să discutăm despre dreptul de liberă practică. Vor exista comisii tehnice care să judece fiecare caz în parte”, a spus conf. univ. dr. Alexandru Rafila.

„Vaccinarea, fiind o normă socială, se impune, din punctul meu de vedere, ca o activitate de siguranţă naţională”, este de părere Valeria Herdea, medic de familie.

Dacă va fi pusă în dezbatere publică în această săptămână, legea care îi obligă pe părinţi să îşi vaccineze copiii va intra în vigoare la începutul lunii octombrie.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...