Ce boală anunță durerea menstruală puternică

Data publicării:
durere-shutterstock

Endometrioza este o boală care afectează aproape jumătate de milion de femei din România, dar despre care se știe prea puțin. Mai mult, diagnosticul se pune chiar și după zeci de ani de suferință.

infertilitateGabriela Blaga, fondatoarea Asociaţiei SOS Endometrioza: „Când mă prezint spun endometrioză, nu știu ce este, dacă e de mâncat, dacă e de îmbrăcat, ce e? așa încât e foarte important să conștientizăm cât mai multe persoane și să nu mai poarte durerea.”

Andreea Daniela Dânc, pacientă: „M-am gândit că nu sunt eu prima care am dureri și ce să fie acolo și atunci am lăsat, a trecut timpul, am ajuns la medicul Simedrea cu noduli, cu aderențe foarte multe și endometrioză profundă stadiul 4.”

Jumătate de milion de femei suferă în tăcere

Durerea menstruală este principalul simptom al endometriozei, dar nu întotdeauna, ceea ce întârzie mult diagnosticul.

Dr. Andreea Velişcu, medic primar obstetrică-ginecologie: „Pot să fie femei cu endometrioză destul de avansată și să nu aibă dureri și pot să fie femei pe care noi nu le diagnosticăm cu un grad avansat, dar durerile să fie permanente și să le afecteze cam toate aspectele vieții.”

Dr. Voicu Simedrea, medic primar obstetrică-ginecologie: „Durerea care invalidează, durerea care obligă pacienta la întreruperea activității zilnice, la absenteism, această durere nu trebuie tolerată, această durere trebuie să alarmeze.”

Femei care duc durerea pe picioare

Practic în loc să fie eliminate în timpul menstruației, unele celule din endometru ajung în alte zone din organism. Astfel apar durerea și multe alte complicații.

Gabriela Blaga, fondatoarea Asociaţiei SOS Endometrioza: „Nu în fiecare luna aveam dureri, dar menstra abundentă da, am avut și crize de hipocalcemie din cauza pierderilor de sânge.”

Endometrioză, o boală greu de diagnosticat

Gabriela a aflat acum 5 ani că suferă de endometrioză. A avut noroc că atunci locuia în Danemarca.

Gabriela Blaga, fondatoarea Asociaţiei SOS Endometrioza: „Am fost inclusă imediat în programul național, program național care în Danemarca îți dădea dreptul să ai psihologi la dispoziție fără niciun ban, ecografiile, totul era asigurat de asigurările sociale din Danemarca.”

Pacientele cu endometrioză, uitate de autorităţi

Când a ajuns în România, a constatat că e pe cont propriu și că trebuie să scoată din buzunar foarte mulți bani pentru consultații, investigații, tratament. Nu doar ea, ci toate pacientele cu această boală. Așa că a fondat o asociație prin care ajută aceste femei.

Gabriela Blaga, fondatoarea Asociaţiei SOS Endometrioza: „Cred că sunt un exemplu că se poate trăi cu boală și contează foarte mult suportul emoțional primit din partea familiei, dar și cât de puternică ești tu în interior, pentru că endometrioza este numită cancerul care nu ucide.”

Endometrioza, o boală care nu se vindecă

Asta pentru că endometrioza nu se vindecă. O femeie cu endometrioză trăiește cu această boală până la menopauză.

Dr. Andreea Velişcu, medic primar obstetrică-ginecologie: „Endometrioza nu afectează doar aparatul reproducător. Poate să afecteze intestinele, aparatul renal, inclusiv zone mai la distanță de pelvis, dar care sunt foarte rare și de obicei le vedem o dată sau de 2 ori în viață sau unii dintre noi niciodată cum ar fi aparatul pulmonar, ficat șamd.”

Mai mulţi specialişti, o singură boală

Pentru a avea o viață normală, femeile cu endometrioză au nevoie de o întreagă echipa de specialiști, iar operația nu este singură soluție. Dimpotrivă.

Dr. Voicu Simedrea, medic primar obstetrică-ginecologie: „Din păcate în România se abuzează de indicația chirurgicală în situațiile în care această nu era prima linie de tratament. În schimb cazurile grave, care necesită chirurgie complexă, multidisciplinară, de cele mai multe ori sunt tratate fie incomplet, fie deloc.”

După ce s-a specializat în străinătate, doctorul Voicu Simedrea a urmat exemplul colegilor lui din Nouă Zeelandă și Germania și a creat la Timișoara un centru special pentru pacientele cu endometrioză.

Dr. Voicu Simedrea, medic primar obstetrică-ginecologie: Pacienta trebuie să beneficieze de expertiza unui nutriționist, a unui psiholog, a unui trainer în well-being, a unui specialist în reproducere umană asistată, a unui endocrinolog, a unui gastroenterolog eventual, medicină tradițională chineză foloseau, acupunctură pentru managementul durerii, specialiști în terapia durerii.”

Alimente care întreţin inflamaţia: carnea roşie, lactatele, glutenul şi zahărul.

Stilul de viaţă sănătos, aliat în lupta cu endometrioza

Dr. Ruxandra Nicosevici, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice: „Alimentația reduce procesul inflamator. Reducând procesul inflamator și stresul oxidativ, reducem durerea, ceea ce este un efect foarte important la femeile diagnosticate cu endometrioză.”

Dr. Andreea Velişcu, medic primar obstetrică-ginecologie: „În ultima vreme se vorbește foarte mult de factorii toxici de mediu, inclusiv produsele de curățenie pe care le folosim în casă, nu le luăm în considerare, produsele cosmetice, de machiaj.”

Gabriela Blaga, fondatoarea Asociaţiei SOS Endometrioza: Poți trăi cu boala și s-ar putea obține acest lucru mai bine dacă am avea mai multă susținere din partea statului, pentru a avea această afecțiune inclusă în programul național de sănătate, pentru că măcar o parte din costuri să fie acoperite de către stat.”

Boala care duce la infertilitate

Medicii avertizează că endometrioza aduce pierderi mari statului dacă nu este tratată corect și multidisciplinar.

Dr. Voicu Simedrea, medic primar obstetrică-ginecologie: Pacienta cu endometrioză absentează cel puțin 3 zile pe lună de la lucru, pentru că nu se poate ridica din pat, un nou cost social prin izolare socială și de multe ori ajung să își piardă locul de muncă, ajung asistate social, alte costuri.”

În plus, aproape jumătate dintre femeile cu endometrioză nu mai pot avea copii pe cale naturală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...