Buget mai sărac pentru bolnavi: „Suntem singura ţară din Europa, în afară Bulgariei, care alocă mai puţin de 6% din PIB Sănătăţii”

Data publicării:
PACIENTI SPITAL-MFAX

Şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va avea anul viitor un buget nesemnificativ mai mare decât cel din 2014. Totuşi, vor fi mai mulţi bani pentru medicii de familie şi cei din policlinici.

În 2015, bugetul propus pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este de 22,9 miliarde de lei, aproape identic cu cel de anul acesta. Totuşi, conducerea instituţiei pare mulţumită. „Dacă bugetul pentru anul viitor este cel puţin cât bugetul de anul ăsta sunt mulţumit şi cu grijă, cu cheltuire eficientă vom încheia anul cel puţin la fel de bine că anul acesta. Nu rămânem cu nicio datorie, plătim totul în termen legal”, a spus Vasile Ciurchea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Un lucru este cert, însă. Proiectul prevede reducerea cheltuielilor cu medicamentele compensate şi gratuite. Astfel, comparativ cu bugetul pe anul în curs, în 2015 sunt cu 300 de milioane de lei mai puţin, ceea ce înseamnă o scădere de peste 6 la sută. Mai mult, ar urma să fie mai puţini bani şi pentru tratamentele bolnavilor de diabet, TBC sau cancer. Aici ar fi vorba de o scădere de peste 5 procente. Dar preşedintele Casei Naţionale susţine că aceste cifre s-ar mai putea schimba.

Nu discutăm de scăderi. Nu există o scădere. E o proiecție. Nu a fost trimis în Parlament, e o formă. Chiar nu o iau în calcul în acest moment”, a mai spus Vasile Ciurchea.

Pentru spitale, sumele alocate vor fi aceleași ca pe anul în curs. Totuşi, în 2015 sunt prevăzute şi creşteri. Vor fi alocaţi mai mulţi bani pentru serviciile medicale din policlinici. De asemenea, și medicii de familie ar urma să primească mai mulți bani anul viitor, cu peste 6 procente. Dacă tragem linia și adunăm, bugetul Ministerului Sănătății va fi mai mic în 2015 cu peste 18 procente. Pentru ministrul de resort nu pare a fi, însă, o problemă.

Nu trebuie să priviţi la Ministerul Muncii şi la Ministerul Sănătăţii strict contabil, comparaţie anul acesta cu anul trecut. Vă dau o explicaţie pentru telespectatorii dumneavoastră: practic, dacă contribuţiile de sănătate cresc, şi acestea vor creşte anul viitor, banii pe care Ministerul Sănătăţii trebuie să îi dea fondului de sănătate pentru a regla nivelul acestuia se diminuează”, a spus Darius Vâlcov, ministrul delegat pentru Buget. 

Pe de altă parte, Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România susține că pacienții sunt deja îngrijorați. „Suntem îngrijoraţi de scăderea bugetului Sănătăţii, iar explicaţiile cuprinse în declaraţia Ministrului Sănătăţii nu ne mulţumesc. E adevărat că bugetul de anul acesta a cuprins şi sumele necesare pentru plata arieratelor, dar, trebuie să avem în vedere că aceste datorii s-au acumulat tocmai din cauza că banii nu au fost suficienţi. Considerăm că aceşti bani trebuie să rămână în bugetul Ministerului Sănătăţii. Anul acesta, am asistat la probleme cu finanţarea pe mai multe programe. Constant, s-a încercat cârpirea bugetului, stingerea incendiilor şi rezolvarea situaţiilor cele mai urgenţe, preţul fiind plătit de pacienţi, care au fost nevoiţi de mai multe ori să îşi întrerupă tratamentul. Am avut şi avem încă lista de aşteptare la intrarea în anumite programe, cum este cazul Programul de Scleroză Multiplă, unde mai mult de 100 de pacienţi nu au încă tratament”, a spus Radu Gănescu potrivit unui comunicat de presă transmis de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC).

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România solicită în mod expres Guvernului creşterea bugetului acordat Sănătăţii.

Sistemul de sănătate are nevoie de minimum 6% din PIB. S-a spus în nenumărate rânduri că Sănătatea şi Educaţia sunt priorităţile actualului Guvern. Aşteptăm şi dovezi concrete în acest sens. Constant, s-a făcut promisiunea că bugetul Sănătăţii va creşte în fiecare an, până va ajunge la 6%. Nu vedem posibil că de la aproximativ 4%, cât este în prezent să ajungă la 6%, cât ar fi minimum necesar. Suntem singura ţară din Europa, în afară Bulgariei, care alocă mai puţin de 6% din PIB Sănătăţii”, se mai arată în comunicatul transmis de COPAC. 

Citește și:

BUGET 2015. Cum s-au împărţit banii pentru ministere. Cine primeşte mai mult, cine mai puţin
Discuţii aprinse privind fondurile pentru DNA. Darius Vâlcov: Lucrurile s-au clarificat, Direcţia va avea bugetul solicitat
Guvernul interzice şi în 2015 primele de vacanţă şi tichetele de masă pentru bugetari
Oamenii de afaceri acuză Finanțele că bugetul pe 2015 a fost pus prea târziu în consultare publică. Reacția ministrului delegat

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...