Oricine trece dimineaţa pe holurile Institutului Oncologic din Bucureşti poate vedea ce înseamnă suferinţa. Este adusă nu numai de boală, ci şi de piedicile puse celor care oricum îndură chinul maladiei lor. Vin la tratament, dar nu ştiu dacă îl vor primi. Şi prima lecţie pe care trebuie să o înveţe este răbdarea.
„Durează foarte mult programarea respectivă. Eu din vară m-am programat în octombrie, fiind operată aici în spital”, a spus o pacientă.
Însă cancerul este o boală care nu aşteaptă. De aceea, pacienţii sunt gata să facă orice pentru a beneficia de tratament.
„Probabil nu o să vă facă decât după sărbători. Asta este sigur. Am văzut că se aşteaptă mult pentru radioterapie, o lună, două, pentru că sunt multe programări”, a adăugat un alt pacient.
Această situaţie apare după ce, săptămâna trecută, pacienţii de la Institutul Oncologic nu şi-au putut face tratamentul cu citostatice pentru că spitalul nu mai avea ser fiziologic. Ministerul a dispus o anchetă, dar controlul nu s-a încheiat. Pentru situaţia de acum ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, are doar promisiuni.
„Pentru anul 2014 intenționăm să facem un program de dotare cu aparate de radioterapie la nivelul întregii țări, pentru că în toată țara sunt probleme, nu numai la aici”, a declarat ministrul.
Asociaţiile bolnavilor de cancer au semnalat de multă vreme problemele, însă nimic nu s-a schimbat.
„Pacienţii care nu au bani sa meargă în regim privat să-şi facă radioterapia sunt planificaţi în regim de stat, acolo unde mai funcționează aparate și le vine rândul după patru-opt luni de zile, timp în care ei chiar pot deceda”, a spus Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.
Noul director al spitalului nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere despre situaţia din institut. Vineri este aşteptat raportul echipei de control trimisă la spital de ministrul Sănătăţii.