15 medici vor fi pregătiţi în străinătate pentru operaţii pe inimă la copii

Data publicării:
operatie mediafax-1

Foto: Mediafax

„Primii doctori vor pleca la pregătire încă din această lună. În septembrie, vom face primele operaţii la Spitalul "Marie Curie", dar cu medici din Italia, iar doctorii români selectaţi pentru această unitate sanitară vor fi prezenţi la intervenţii”, a spus secretarul de stat Raed Arafat, citat de Mediafax.

Anunţul Ministerului Sănătăţii privind lansarea unui amplu proces de recrutare de medici pentru cele patru centre de chirurgie cardiovasculară pediatrică a fost făcut la începutul lunii august. Până marţi s-au înscris 15 persoane.

În perioada august 2013 - august 2016, Ministerul Sănătăţii desfăşoară un amplu proiect de dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice. Proiectul se realizează în colaborare cu experţi de la Clinica San Donato din Italia.

Finanţarea este susţinută de Guvernul României, prin Ministerul Sănătăţii, şi de Fundaţia L'Associazione Bambini Cardiopatici nel Mondo din Italia.

„Dacă vor fi mai mulţi candidaţi, vom organiza un concurs, dacă nu, vom face o selecţie de dosare. Medicii doritori se vor înscrie la Ministerul Sănătăţii, la Biroul Medicină de Urgenţă, până la 20 august 2013", spunea Raed Arafat, la începutul lunii august.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...