În Prefectura din Gorj nu mai ai voie să intri îmbrăcat oricum. Prefectul a dat ordin: angajaţi, jurnalişti şi contribuabili care vin cu treabă la prefectură trebuie să respecte următoarele reguli - bărbaţii n-au voie în pantaloni scurţi şi femeilor le sunt interzise hainele care ar putea fi considerate provocatoare.
Vizitatorii nu au voie să poarte pantaloni scurţi, papuci de plajă sau alte haine care ar putea părea provocatoare.
De aplicarea noilor reguli se va ocupa jandarmul de la poartă. Va trebuie să verifice fiecare persoană care intră şi care iese din instituţie, dacă este îmbrăcată corespunzător. Dacă, de exemplu, o doamnă este îmbrăcată într-o fustă prea scurtă sau are pantaloni scurţi, nu va fi lăsată să intre.
Corina Belteu, angajat la Prefectura Gorj: „La femei e un pic mai greu, dar să sperăm că nu depăşim limita aceea de provocator, mai ales că am văzut ca toată lumea se plânge că este cald afară „
Un ziarist din Târgu Jiu a fost scos din Prefectură, chiar inainte de a intra în vigoare noul ordin, pentru că era imbrăcat în pantaloni trei sferturi.
Marius Daea, jurnalist: „Nu era vorba de o pereche de pantaloni scurţi, era vorba de o pereche de pantaloni trei sferturi. Agentul de pază de la intrarea B de la Palatul Administrativ a refuzat să-mi dea accesul în instituţie”.
Ciprian Florescu, prefectul judeţului Gorj: Cred că atunci când mergem la o instituţie de o importanţă ca cea despre care vorbim, trebuie să ne pregătim atunci când plecăm de acasă.
Reporter: Ce veţi face dacă veţi constata că aveţi o angajată îmbrăcată provocator?
Ciprian Florescu, prefectul judeţului Gorj: În primă instanţă o voi trimite acasă să se schimbe, a doua oară discutăm altfel.
Liberalii din Gorj au făcut sesizare la Consiliul Naţional pentru combaterea discriminării şi vor ataca ordinul în instanţă.
Dan Vâlceanu, preşedintele PNL Gorj: „Domnul prefect, prin acest ordin ne comunică, că nu-i mai plac săracii şi dacă n-ai haine să te îmbraci să intri în prefectură, nu mai dreptul să intri în prefectură, lucru care este de-a dreptul incredibil şi îl condamnăm ferm”.
În Palatul Administrativ sunt mai multe instituţii şi cabinetele parlamentare.