Cum au ajuns bărbații să folosească la fel de multe produse de înfrumusețare ca femeile

Data actualizării: Data publicării:
barbat in fata unei oglinzi
Cum au ajuns bărbații să folosească la fel de multe produse de înfrumusețare ca femeile. Foto: Shutterstock

Industria produselor de înfrumusețare pentru bărbați este în plină expansiune. Potrivit datelor colectate anul acesta de compania de analiză a pieței Statista, și citate de CNN, se așteaptă ca piața globală a acestor produse să ajungă la 115 miliarde de dolari până în 2028, în creștere de la aproape 80 de miliarde de dolari în 2022. Aceeași piață avea o valoare estimată de 74,8 miliarde de dolari în 2021. Cum se explică această expansiune?

În anii '90, exista o abordare specială prin care se făcea reclamă la produsele de îngrijire pentru bărbați - Gillette era în top, fotbalistul David Beckham era metrosexualul preferat al tuturor, iar serurile erau doar o sclipire în ochii industriei obsedate de un regim în trei pași.

Produsele îmbogățite cu parfumuri „masculine” puternice erau ambalate în ambalaje negre – poate cu sclipiri de galben, albastru sau verde neon – iar mesajul care predomina era de „un singur produs cu mai multe întrebuințări”. Se presupunea că bărbații nu știau și nu se gândeau prea mult la actul „feminin” al îngrijirii de sine, punând astfel accentul pe comoditate înainte de toate.

Astăzi, datorită schimbărilor în noțiunea de masculinitate, a trendurilor lansate de social media și a numărului mare de bărbați care răspândesc ideea că este în regulă să încerci cât mai multe produse de înfrumusețare, industria produselor de îngrijire pentru bărbați a explodat.

Dincolo de multiplele schimbări de paradigmă, însă, dezvoltarea acestei industrii a fost ajutată și de o diseminare mai largă a educației pe această temă, potrivit dermatologului Dr. Maryam Zamani. „Îngrijirea masculină a cunoscut o expansiune substanțială, deoarece bărbații sunt mai educați și înțeleg importanța îngrijirii pielii și, în consecință, folosesc produse potrivite nevoilor lor”, a declarat specialistul.

Mărcile, la rândul lor, folosesc abordări mai inteligente și se bazează pe ingredientele active și pe eficienția produselor, evitând exagerările și ambalajele prea „masculine”. De exemplu, compania The Ordinary, o marcă care vinde produse accesibile, cu un singur ingredient, în ambalaje fără gen. Compania mamă a The Ordinary, Deciem, a înregistrat profituri de 460 de milioane de dolari în 2021, iar aproximativ 38,68% dintre vizitatorii site-ului său sunt bărbați, potrivit agenției de date digitale Similar Web.

„Este adevărat că bărbații devin din ce în ce mai conștienți de importanța îngrijirii pielii lor (și sunt din ce în ce mai dispuși să investească în produse pentru pielea lor)”, a declarat dermatologul Dr. Stefanie Williams. „Dar ei rămân minimaliști și aleg produse de bază, cum ar fi retinoizii cu beneficii suplimentare”.

Potrivit Dr. Caroline Brooks, fondatoarea The Glass House, un salon și spa cu sediul în Dubai, cele mai importante domenii care au înregistrat creșteri în industria de îngrijire a bărbaților sunt coafura, seturile de îngrijire personalizate și îngrijirea bărbii. „Bărbații investesc mai mult în produse precum uleiuri și balsamuri pentru a-și menține părul facial sănătos și elegant”, a declarat Brooks. „Această tendință este alimentată de dorința de a avea un aspect robust, dar îngrijit, și de ideea că o barbă bine întreținută sporește masculinitatea și încrederea în sine.”

Cu toate acestea, îngrijirea pielii este sectorul dominant, reprezentând aproximativ 45,6% din piața globală de produse de îngrijire pentru bărbați. „Bărbații cunosc importanța îngrijirii corespunzătoare a pielii și adoptă produse de curățare, hidratante și anti-îmbătrânire”, spune Brooks. „Această tendință este determinată de mai mulție factori, inclusiv de o mai mare conștientizare a beneficiilor îngrijirii pielii și de schimbarea normelor sociale care îi încurajează pe bărbați să aibă grijă de aspectul lor.”

În China, „o piață în care tineri celebri privesc publicul de pe panouri publicitare cu o piele luminoasă”, piața produselor de îngrijire a pielii pentru bărbați este, de asemenea, în plină expansiune, a raportat Tiffany Ap pentru Business of Fashion, analiștii de piață Foresight Industry Research prognozând o valoare de peste 2,9 miliarde de dolari până în 2026, în creștere de la 1,7 miliarde de dolari în 2020.

„În timpul blocajelor provocate de Covid-19 de anul trecut, îngrijirea pielii a devenit mai importantă atât pentru bărbați, cât și pentru femei, iar de la ridicarea restricțiilor, a existat o dorință puternică de a fi în formă și de a arăta bine. Ca urmare, multe mărci educă consumatorii să facă rutine de îngrijire a pielii înainte sau după sport, concentrându-se pe produse de curățare, produse anti-acnee sau produse care au SPF,” a scris AP.

Cât despre influența social media, TikTok este cel care a condus revoluția. Aplicația promovează nenumărate videoclipuri despre îngrijire personală dedicate bărbaților.

Potrivit publicației din domeniu Cosmetics Business, s-a înregistrat o creștere de 389% de la an la an a numărului de vizualizări de videoclipuri TikTok bazate pe termenii de căutare pentru îngrijirea pielii bărbaților, cum ar fi #menskincare (462 de milioane) și #mensskincareroutine (28 de milioane), în timp ce hashtag-ul #mensgrooming a primit 1,9 miliarde de vizualizări. Pe Instagram, acest din urmă hashtag a fost folosit în aproximativ 3,2 milioane de postări.

„Social media are un impact semnificativ asupra standardelor de frumusețe și asupra abordării bărbaților în ceea ce privește tratamentele cosmetice și de îngrijire a pielii”, a declarat dermatologul Dr. David Jack. „Odată cu ascensiunea Instagram și TikTok, unde aspectul este puternic accentuat, am constatat că bărbații mai tineri au devenit mai conștienți de aspectul lor și caută din ce în ce mai mult proceduri cosmetice pentru a îmbunătăți anumite trăsături”.

„O tendință notabilă care a câștigat popularitate este utilizarea Botoxului și a substanțelor de umplere, în special în zona maxilarului. În ultimii ani, am văzut că proporția bărbaților care se programează pentru tratamente la clinica mea a crescut semnificativ. Într-adevăr, ultimul nostru audit a arătat că bărbații reprezintă 32% din grupul nostru de pacienți.”

Societatea Americană a Chirurgilor Plasticieni a raportat că, în ultimii 20 de ani, a existat un salt de 99% în ceea ce privește bărbații care au primit injectabile, care sunt definite de The Plastic Surgery Clinic ca fiind „tratamente nechirurgicale, minim invazive, care vă pot îmbunătăți aspectul într-un mod foarte subtil și natural”.

Cosmeticele pentru bărbați continuă, de asemenea, să crească în popularitate. Datele publicate de Ipsos în martie 2022 sugerează că „15% dintre bărbații heterosexuali cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani din SUA folosesc în prezent produse cosmetice și machiaj pentru bărbați; și încă 17% ar lua în considerare utilizarea acestora în viitor”.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”