Povestea „câinelui de la copac” din Iași, care refuză să plece din locul în care a murit un tânăr de 21 de ani

Data actualizării: Data publicării:
caine iasi
Foto: Mediafax

Un câine refuză să mai plece din locul în care un tânăr de 21 de ani a murit într-un accident de circulație, în comuna Andrieșeni, din județul Iași. Impresionați de patruped, membrii familiei tânărului i-au făcut un adăpost și trec în fiecare zi să îi dea de mâncare.

Povestea „câinelui de la copac” i-a impresionat pe toţi cei care locuiesc în apropiere de locul în care Andrei, un tânăr de 21 de ani, şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier. Din 21 septembrie, de când băiatul a murit, patrupedul nu mai pleacă de la locul accidentului. După ce au văzut că stă în frig şi în ploaie, membrii ai familiei tânărului i-au făcut un adăpost şi în fiecare zi trec să îi lase de mâncare. Nimeni nu îşi explică de ce câinele nu părăseşte locul accidentului.

„A apărut de undeva, nu ştim de unde, asta este. Ori a fost al cuiva care a trecut pe acolo, ori s-a ferit de el, ori i-o fi dat vreodată de mâncare. Dimineaţă era acolo. El rămâne în continuare. Şi noi ne mirăm, o fi o parte din sufletul lui, ne gândim la tot felul... nu ştim", a spus, pentru Mediafax, Vasile Holban, tatăl băiatului.

Andrei era foarte apropiat de bunicii săi, care locuiesc în apropiere. Aşa că în locul în care a avut loc accidentul bunicii i-au făcut o cruce.

caine accident
Foto: Mediafax

„Câinele de la copac, aşa i-am dat denumirea, câinele de la copac. Mi se pare ceva aşa mai aparte. Accidentul a fost loc vineri seară şi sâmbătă dimineaţă când m-am dus, după ce au luat toate de acolo, a apărut un câine. Dar câinele nu e maidanez, avea urmă de cum a stat legat şi de sâmbătă a rămas şi stă în continuu acolo. Bine, eu am grijă de el, mă duc să îl întreţin, mă duc să îi duc mâncare, i-am făcut adăpost. Când ploua, stătea jos în apă. E foarte interesantă problema, nu ştiu ce o fi, cred că are ceva din sufletul lui acolo, că el (n.r.-nepotul), a îndrăgit foarte mult animalele, era foarte ataşat de animale, de aia a şi făcut facultatea de medicină veterinară", a declarat Gheorghe Munteanu, bunicul băiatului.

Familia îl strigă cu numele băiatului

Deşi au trecut atâtea zile de la accident, câinele nu s-a mişcat de acolo, iar familia deja îl strigă cu numele băiatului.

„Nu pleacă, nu vrea să plece şi e bine că nu vrea să plece. Mai vin şi alţi câini pe acolo, că el are de mâncare, ăia pleacă, dar el nu a plecat deloc. E foarte ataşat, mă duc, vorbesc cu el, i-am dat şi eu nume, i-am spus pe nume cum îl chema pe băiat, dă din coadă, se uită la mine, ne-am împrietenit, asta este", a mai povestit bunicul lui Andrei.

Acesta spune că va încerca să ia câinele acasă, dar după ce trec 40 de zile de când şi-a pierdut nepotul.

Andrei era student la Medicină Veterinară și iubea animalele

„Am să încerc totuşi să îl iau să văd care e reacţia lui, dacă se întoarce înapoi, că eu îs la 14 kilometri de la locul accidentului şi sunt curios dacă se întoarce înapoi. Am să încerc o experienţă de genul acesta, dar după 40 de zile", a mai spus Gheorghe Munteanu.

Andrei era student la Medicină Veterinară și, potrivit tatălui său, îndrăgea foarte mult animalele.

„Am să îl aduc la Iaşi, să îl deparazităm. Şi la Iaşi mai am trei câini de rasă şi la ţară trei, ce o să facem, o să îl luăm şi pe el, dacă tot l-a păzit. La Iaşi mai am un câine lup, un caniche pitic şi înainte de a muri am fost cu el la Câmpulung şi am luat un ciobănesc de Berna. Toţi câinii cu el i-am cumpărat, împreună. Ţinea foarte mult la animale", a spus tatăl băiatului.

Editor web: A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri