Pisica a cărei dispariție a provocat panică în Londra

Data publicării:
pisica

O amplă operaţiune de căutare a fost declanşată aseară în centrul Londrei după ce a dispărut pisica oficială a Trezoreriei.

Gladstone, un motan negru în vârstă de 3 ani, a fost pierdut în zona Westminster, centrul politic al Marii Britanii. Toţi angajaţii trezoriei au fost îndemnaţi să stea cu ochii în patru după felină, mai ales că există riscul să se ia la bătaie cu celelalte pisici politice - Larry, de la Downing Street şi Palmerstone, de la ministerul de Externe.

Gladstone, botezat după un fost premier britanic, a primit acum 2 ani postul de vânător-şef de şoareci în sediul finanţelor britanice. De atunci, a devenit un succes de PR - motanul are aproape 16.000 de urmăritori pe Instagram, adică este de departe cel mai popular angajat al Trezoreriei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri