Fotografiile au fost făcute de Daniel Lungoiu, angajat al Romsilva, într-o pădure a Ocolului Silvic Avrig.
„Exemplarele de râs sunt monitorizate pe baza urmelor lăsate de feline. Râșii au fost surprinși hrănindu-se de mai multe ori din pradă, ziua și noaptea, de fiecare data acoperind leșul cu frunze și pământ, pentru a nu fi furat de alt carnivor”, se precizează pe pagina de Facebook a Romsilva.
Râsul este cea mai mare felină din Europa, atingând greutatea de până la 40 de kilograme și o lungime de peste un metru. Este un carnivor extrem de discret și solitar, rar putând fi văzut de oameni în libertate. Vânează orice animal de talie mică sau mijlocie, precum căpriori, capre negre, iepuri, păsări, dar și cerbi. În libertate trăiește aproximativ 17 ani.
Potrivit sursei citate, România are una dintre cele mai mari populații de râs din Europa, în creștere în ultimul secol.
Ocolul Silvic Avrig administrează peste 13.000 de hectare de pădure pe raza Direcției Silvice Sibiu.