Foto O floare rară, declarată monument al naturii, a înflorit în România. Cei care rup laleaua pestriță riscă o amendă uriașă

Data actualizării: Data publicării:
lalea pestrita
Laleaua pestriță, declarată monument al naturii, a înflorit în România. Cei care o rup riscă o amendă de până la 7.500 de lei. FOTO: Facebook Romsilva

Vremea caldă din ultimele zile a grăbit înflorirea uneia dintre cele mai rare plante de la noi din țară, laleaua pestriță. Este o specie protejată de lege, așa că cei care o rupă riscă amenzi de până la 7.500 de lei.

"Laleaua pestriță a început să înflorească în mai multe locuri din țară și atragem, din nou atenția asupra faptului că aceasta este o floare rară și protejată.

Laleaua pestriță, Fritillaria meleagris, este declarată monument al naturii și este monitorizată și protejată permanent de specialiștii Romsilva", precizează Romsilva într-o postare pe Facebook.

Floarea rară crește în zone umede din județe precum Bistrița Năsăud, Gorj, Cluj, Timiș, Brașov, Botoșani, Vaslui, Suceava.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Laleaua pestriță înflorește în aprilie sau mai, floarea având un motiv cadrilat, în variante de roșu spre purpuriu. Planta poate atinge înălțimea de 40 de centimetri și crește în zone ierboase, în luncile râurilor, până la altitudini de 800 de metri.

Amenda pentru ruperea plantelor ocrotite de lege este cuprinsă între 3.000 și 7.500 de lei

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri