Cel mai bătrân panda în captivitate a murit la 37 de ani

Data publicării:
panda

Cel mai bătrân panda în captivitate din lume, ursoaica Basi, a murit în China, la 37 de ani - echivalentul a mai mult de un secol pentru om, au anunțat joi îngrijitorii săi în timpul unei ceremonii de rămas bun.

Basi a trăit mult mai mult decât suratele sale: urșii panda au o speranță medie de viață de aproximativ 20 de ani. Cu toate acestea, specimenele care trăiesc în captivitate pot trăi mai mult, informează Agerpres.

Animalul a fost o vedetă în China, unde fiecare dintre zilele sale de naștere a fost sărbătorită cu fast în fața camerelor video. În general, i se oferea un tort mare, adaptat la mărimea sărbătoritei, relatează AFP.

Televiziunea publică a difuzat joi un reportaj live de la grădina zoologică din sud-estul Chinei unde era găzduită Basi și unde a fost organizată o ceremonie funerară în onoarea ei.

''Cu inima grea anunțăm solemn că celebra ursoaică panda Basi (...), mesager de prietenie în China și în afara țării, a murit la 13 septembrie 2017 la ora 08:50 la vârsta de 37 de ani'', a declarat sobru joi Centrul de cercetare și schimb de panda uriaș din orașul Fuzhou, provincia Fujian .

Basi s-a născut în sălbăticie, dar a fost salvată când era foarte tânără după ce a căzut într-un râu din sud-vestul Chinei și a trăit de atunci în captivitate, a precizat acest centru specializat.

Ursoaica a fost împrumutată o dată în străinătate pentru șase luni, la o grădină zoologică din San Diego (SUA) în 1987.

În prezent există mai puțin de 2.000 de urși panda în libertate, fiind amenințați de dispariția drastică a habitatului lor în ultima jumătate de secol.

Cu toate acestea, China a pus în practică mijloace importante pentru conservarea speciei și a mediului acestui mamifer. Prin urmare, în 2016, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) a scos acest animal de pe lista speciilor cele mai amenințate cu dispariția.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri