Cea mai rară rasă de câini din lume, la Dracula Dog Show
Data actualizării: Data publicării:
Două exemplare din cea mai rară rasă de câini din lume, Lundehund, vor putea fi admirate în premieră la cea de-a XI-a ediție a Dracula Dog Show de la Târgu Mureș, cea mai mare competiție internațională de profil găzduită de România, care se va derula în perioada 3-4 septembrie, potrivit Agerpres.
Președintele Asociației Chinologice Mureș, Lokodi Csaba Zsolt, organizatorul Dracula Dog Show, a declarat joi, într-o conferință de presă, că rasa Lundehund este originară din Norvegia, este una dintre cele mai rare din lume, iar unicitatea acesteia e dată de faptul că acești câini au câte șase degete (cinci în față și unul în spate) la fiecare picior, fapt ce le permite să se cațere pe stânci sau în copaci.
Acești câini au și o flexibilitate ieșită din comun, fapt ce le permite să pătrundă în locuri strâmte. De asemenea, ei pot să își întoarcă capul pe spate până își ating coloana vertebrală, își pot plia urechile și își pot întoarce picioarele la un unghi de 90 de grade față de corp, având mobilitatea mâinilor în cazul oamenilor.
Potrivit lui Lokodi Csaba Zsolt, la Dracula Dog Show 2016 de la Târgu Mureș se vor înregistra în jur de 3.000 de arbitraje, ceea ce reprezintă un record internațional, și vor participa 150 de rase de câini din 23 de țări.