A fost reluat programul de protejare a păsărilor din București

Data actualizării: Data publicării:
vrabie sor

Societatea Ornitologică Română a reluat programul de protejare a păsărilor sălbatice din București și a reinstalat cele 30 de hrănitori pentru sezonul rece.

vrabie sor
FOTO: pasaridinromania.sor.ro

Proiectul „Bucureștiul Prinde Aripi” a fost demarat în luna ianuarie a acestui an, informează un comunicat de presă al organizației.

De asemenea, în parcuri au fost amplasate 100 de cuiburi artificiale pentru păsări cântătoare și nouă panouri informative.

„Avem 30 de hrănitori amplasate în marile parcuri din București. Sunt și noutăți față de anul trecut. Am învățat din greșeli și știm care sunt parcurile cu populații mai mari de păsări, știm acum unde este nevoie de hrană și unde nu. Am desființat hrănitorile din parcurile Unirii, Izvor, Circului, Floreasca și am amplasat mai multe în parcurile Cișmigiu, Tineretului, Carol, Herăstrău, Alexandru Ioan Cuza și Titan. Rămânem fideli și locațiilor din Bordei și Kiseleff și dorim să le mulțumim celor care administrează aceste parcuri pentru înțelegerea dovedită față de acest program”, a declarat Valentin Marin, managerul proiectului, citat în comunicat.

Parcurile în care se află hrănitorile sunt administrate de ALPAB și de Primăriile Sectoarelor 1 și 3.

Păsările găsesc în hrănitori semințe de floarea soarelui, ideale pentru ele pe timp de iarnă. Fără hrană, într-o noapte geroasă, un pițigoi albastru pierde și 33% din masa corporală, precizează sursa citată.

„Noi am gândit acest proiect și ca pe o lecție pentru cei mici. Bucureștenii își pot duce acum copiii în parcuri, în apropiere de hrănitori, să vadă păsările — de la pițigoi mari la pițigoi albaștri, botgroși, scatii și florinți. Dacă nu au un determinator, să le poată identifica, atunci e de ajuns să meargă la panourile de la intrarea din parcuri. Totodată, aceste hrănitori sunt locuri de atracție pentru fotografii de natură, care au ocazia să surprindă cadre spectaculoase cu specii așa-zis comune”, a spus Valentin Marin.

Nu doar păsările autohtone au găsit hrănitorile SOR, ci și papagalii din Parcul Tineretului, unde există de câțiva ani o mică populație a acestei specii care trăiește în armonie alături de cinteze, pițigoi și vrăbii, menționează comunicatul organizației.

Proiectul este realizat din fonduri proprii ale Societății Ornitologice Române și beneficiază de munca a 20 de voluntari care au amplasat cuiburi, hrănitori și care le alimentează regulat. Nu se folosesc decât semințe crude de floarea soarelui, fără pâine sau mâncare gătită care le dăunează păsărilor sălbatice, subliniază SOR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fost primar acuzat că a angajat asasini plătiți pentru a elimina traficanți de droguri, devenit președinte și...
Digi FM
Nicolas Cage și tânăra lui soție, eleganți la gala Globurilor de Aur. Actorul împlinește astăzi 61 de ani
Pro FM
Nelly Furtado, apariție rară în costum de baie: E în regulă să fiți OK cu ce vedeți în oglindă. Nu are...
Film Now
Dezvăluiri despre Jennifer Lopez, după ce a divorțat oficial de Ben Affleck: „Basmul promis s-a transformat...
Adevarul
Cum văd investitorii piața imobiliară din România. Ce orașe devin atractive și cum vor evolua chiriile
Newsweek
DOCUMENT Unii pensionari vor primi pensia abia pe 22 ianuarie. Întârzieri și de 12 zile. De ce?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez sunt oficial divorţaţi. La ce înțelegere au ajuns cu privire la averea lor
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Îndrăgostit până peste cap. Hugh Jackman, de mână cu Sutton Foster, la patru luni de la despărțirea de soție
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...