Actorul Michael Lerner, nominalizat la premiile Oscar pentru rolul său din "Barton Fink", dar cu numeroase apariții în filme și seriale, a murit la vârsta de 81 de ani, informează CNN.
Nepotul său, Sam Lerner, a făcut anunțul despre moartea sa pe Instagram. Până acum nu a fost făcută cunoscută cauza morții lui Michael Lerner.
Michael Lerner s-a născut în Brooklyn, New York, în 1941. Cariera lui s-a întins pe parcursul a 60 de ani. La începutul carierei, în anii '60 și '70, a apărut în "MASH", "The Doris Day Show" și "The Bob Newhart Show". Prima sa apariție într-un film a fost în 1970, alături de Donald Sutherland și Ellen Burstyn, în pelicula “Alex in Wonderland”. Au urmat roluri în “The Ski Bum,” “The Candidate,” și “Outlaw Blues.”
În 1991, Michael Lerner a jucat în filmul "Barton Fink", unde a interpretat rolul lui Jack Lipnick, șeful unei case de producție de filme, alături de John Turturro, John Goodman și Judy Davis. Pentru interpretarea sa, Lerner a fost nominalizat la premiilor Oscar pentru "Cel mai bun actor într-un rol secundar".
Pentru Michael Lerner au urmat numeroase roluri în producții de televiziune, precum "Glee", "Clueless", Lege și ordine", dar și în filme: "Elf", "Godzilla", "Amos and Andrew" și multe altele.
Editor : V.M.