Vlad Olariu: Identitate, timp și sublim
Identitate, timp, sublim - acestea sunt marile teme pe care Vlad Olariu le urmăreşte în sculpturile sale. Artistul este pasionat soarta statuilor în istorie, de rolul lor esenţial în a defini puterea şi de a aduna în jurul lor comunitatea. E pasionat de felul în care ne percepem unii pe alţii şi ceea ce ne defineşte. Vlad Olariu ne poate spune cu exactitate care este legătura între o friză din Babilon, un şir de statui greceşti şi Facebook.
Născut în 1983, Vlad Olariu a absolvit Artă şi Design la Cluj. Este unul dintre cei mai activi şi mai iubiţi sculptori români din ultimul deceniu. Nu se fereşte să abordeze teme grele, o face cu naturaleţe şi umor. Preocupat de timp, istorie, identităţi culturale, Vlad Olariu a avut expoziţii la Cluj, Bucureşti şi Timişoara – "Memoria memoriei", "Căzând din timp", "Obiectul căpos şi vărul idiot". Lucrările sale au putut fi văzute şi la Copenhaga sau Berlin.
Vlad Olariu e pasionat de mulţimea de unghiuri din care poate fi privită realitatea. Sau un obiect de artă.
Vlad Olariu: Practic, în momentul în care produci o lucrare de artă, percepția pe care un occidental o are asupra lui este însoțită de bagajul cultural, cunoştințele, educaţia cu care a crescut. În schimb, cineva din altă civilizație, gen cea chineză, Orientul Mijlociu, are o percepție uneori chiar total diferită.
Călătoria pe care sculptorul a făcut-o acum 10 ani în China s-a dovedit în acest sens o revelaţie: a realizat că cel puţin un sfert din populaţia lumii ne vede pe noi, europenii, cu totul altfel decât ne vedem noi. Nu mai buni sau mai răi, mai frumoşi sau mai urâţi, ci în termeni identitari, cu totul altfel. De aici, interesul lui Vlad Olariu pentru identitatea culturală, percepţia timpului, a istoriei. Multe din lucrările sale poartă această patină atemporală. Nu întâmplător, pasiunea sa este sculptura, una dintre artele cele mai durabile. Nu numai datorită materialelor pe care le foloseşte, dar şi prin ceea ce reprezintă sculpturile: putere, statut, forţa de a înfrunta istoria, timpul.
Vlad Olariu: Pe mine mă interesează foarte mult sculptura, ca și mediu de exprimare artistic, care, de-a lungul istoriei, a fost strâns legată de arhitectură, frize, monumente şi asa mai departe. De-a lungul istoriei, sculptura a adunat comunităţi, iar monumentele care erau construite sunt simboluri ale puterii, ale identităţii culturale. Eroii, deşi erau sunt la rândul lor oameni obişnuţi, când îi privim ca şi lideri politici, militari, conducători, ei îşi schimbă identitatea şi devin nişte avataruri, exact cum se întâmplă în reţelele sociale.
Lucrarea „Măşti” pe care sculptorul a ales să o doneze pentru Crucea Roşie este inclusiv din acest punct de vedere un cadou generos. E bine dacă vă aduce aminte de un basorelief asirian sau de unul grecesc, dar nu e aşa, că în sinceritatea tulburătoare a acestor căpăţâni, basorelieful poate înfăţişa pentru secolul XXV fiinţele care populează în iunie 2020 Facebook, Twitter sau ecranele televizoarelor?
Această răsturnare a perspectivei e des întâlnită la Vlad Olariu. Artă monumentală, populată de eroi şi fiinţe mitice, sculptura se da peste cap ca să devină "Ursuleţul de pluş" denumit în amintirea grandorii care trebuie să fie o statuie "Ursa Mare". În timp ce banalul furnizor de şuncă şi friptură - porcul - capătă şi el o statuetă, împodobită chiar cu pietre scumpe, un nume impozant: "Luxuria", dar cu soclul colorat cu vopsea auto. Vlad Olariu nu se teme aşadar nici de materiale "ignobile", nici de teme banale. O face ca să ne atragă atenţia să nu cădem în clişee şi să ne lăsăm capul copleşit de idei primite de-a gata.
Printre ironii ascuţite sau chiar hohote de râs - Ah,Crocodilul, Forme Rebele în Spaţiu, Preşul - se strecoară forţa unor teme vechi ca piatra, indiferent din ce unghi le-ai privi: Untitled, Cina cea de Taină, Walhalla, Levantul.
Editor web: Liviu Cojan
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
