TRIUMFUL UNEI NAȚIUNI. Cum arăta economia României după Marea Unire
Noua Românie era mai mare, dar mai fragilă. Regiunile care o formau acum evoluaseră la viteze diferite. Transilvania şi Vechiul Regat erau mai bogate, aveau industrie şi resurse naturale mai valoroase, iar restul - Banat, Bucovina şi Basarabia erau mult mai sărace. Împroprietărirea ţăranilor, începută în 1921, a adâncit şi mai mult discrepanţele.
„Pământul s-a dat cu răscumpărare şi atunci ţăranii aveau o adevărată obsesie din a trebui să-şi plătească pământul, se împrumutau de la bănci şi cămătari”, spune istoricul Ioan Scurtu.
Ţăranii aveau pământ, dar nu şi bani. Producţia lor se vindea pe mai nimic, pentru că preţurile erau menţinute jos în mod artificial. Exporturile de cereale au fost reduse drastic pentru a acoperi nevoile populaţiei. Conducerea liberală de la acea vreme vrea să schimbe faţa agrară a României. Premierul Ion I. C. Brătianu, omul de încredere al Regelui Ferdinand, voia ridicarea României prin forţe proprii, sub deviza „Prin noi înşine".
„Începe preocuparea pentru modernizarea României, inclusiv a învăţământului, toate astea îl făceau pe Ionel Brătianu să creadă că va putea conduce un stat care să nu mai apeleze la împrumuturi străine, să nu mai facă compromisuri şi să trăiască din rezultatele propriei economii”, spune istoricul Alex Mihai Stoenescu.
Acum apar sau se extind mari fabrici şi uzine ca Malaxa, IAR Braşov, Uzinele Titan sau Fabrica de Sârmă de la Câmpia Turzii. Se construiesc drumuri, şosele, căi ferate. În decursul primului deceniu interbelic, numărul întreprinderilor se triplează, ajunge la 273.000, iar cel al băncilor se dublează, la 1.100. Însă economia mergea bine doar în aparenţă.
„A fost o mare problemă să integrăm economia locală în economia marelui Regat şi-a durat câţiva ani buni până ce firme din Bucovina, Transilvania au reuşit să se integreze în piaţa din România”, spune istoricul Marius Diaconescu.
Ţăranii au început să-şi vândă din pământuri pentru a supravieţui. Orăşenii făceau cu greu faţă scumpirilor. Statul avea nevoie de bani. Aşa că premierul Ion I. C. Brătianu şi fratele său, ministrul de Finanţe Vintilă Brătianu, au decis să recâştige controlul asupra resurselor naturale. Au naţionalizat zăcămintele şi au introdus monopolul de stat în industriile extractive, spre nemulţumirea investitorilor străini. Miza cea mare era industria petrolului, susţinută aproape în totalitate de capital străin.
„Dorinţa lui Vintilă Brătianu ca România să deţină din această industrie 60% şi capitalul străin doar 40% s-a dovedit exagerată sau prea curajoasă”, spune Ioan Scurtu.
Relaţiile diplomatice cu Marea Britanie şi America, ţările care controlau petrolul românesc, s-au înrăutăţit. Exporturile au fost boicotate, iar moneda naţională - atacată din toate părţile. Trusturile petroliere au reuşit mai apoi să obţină concesii de la România presată de datorii. Sfârşitul anilor '20 surprindea România într-un moment de plin avânt al industrializării şi al urbanizării. Dar era încă o ţară cu mari decalaje, chiar şi faţă de statele vecine. În 1929, Produsul Intern Brut pe cap de locuitor era în România la sub 60% faţă de nivelul mediu din Europa.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
