România la bilanț. Cele două fețe ale economiei
România economică are două feţe. Una pe care o afişează politicienii, alta pe care o văd românii zi de zi. Despre discrepanţele dintre cele două lumi vorbeşte Stelian Muscalu la „România la bilanț”.
În timp ce televizoarele sunt ocupate cu certuri politice, economia îşi vede de mersul ei şi, dacă ştii unde să te uiţi, poţi anticipa riscurile în faţa cărora e bine să te pui la adăpost.
Românii au o vorbă. Când doi oameni îţi spun că ai băut prea mult, te duci să dormi. Când Banca Naţională a României iese public şi spune că lasă liber cursul de schimb pentru că inflaţia a scăpat de sub control, e momentul să te gândeşti că a venit vremea să ţii de bani. Mai ales dacă avertismentul băncii centrale este întărit de Institutul Naţional de Statistică la doar câteva zile distanţă.
Analiştii repetă obsesiv că un salariu mai mare necorelat cu o productivitate mai mare conduce la inflaţie, dar avem impresia că nu sunt prea bine înţeleşi. Nici de populaţie, nici de politicieni.
Să presupunem că aveţi o seră de legume. Aţi investit în respectiva seră şi aveţi toate condiţiile să scoateţi primii roşii româneşti pe piaţă. Cu cât le vindeţi? Scump, evident! Motivul? Sunteţi singurii care aveţi astfel de roşii şi ştiţi că românii au bani să le cumpere. Când vor mai ieşi încă doi, trei ca dumneavoastră pe piaţă, poate mai umblaţi la preţ. Dar, cât timp cantitatea rămâne aceeaşi, iar banii disponibili vor fi mai mulţi, preţul va fi mare. La asta s-ar reduce inflaţia, dacă o scoatem din limbajul de lemn al economiştilor.
Ştiţi însă care este problema? Că roşiile acestea, pentru care suntem dispuşi să plătim mai mult, nu sunt ale noastre. Sunt din import şi plătim în preţul lor salariile unor oameni care nu sunt români.
Sigur, veţi spune că asta e, dacă românii nu le fac, le luăm de la cine le are. Şi aşa facem cu aproape orice. Efectul? Am importat numai mărfuri alimentare de aproape cinci miliarde de euro. Asta anul trecut. De la carne de porc proaspătă sau congelată, la pâine şi biscuiţi. Aproape cinci miliarde pe ceva ce am fi putut să facem şi noi, intern. Dar nu. Noi am vândut grâu pe care am luat ceva mai mult de 830 de milioane de euro ca să importăm produse de patiserie, brutărie şi biscuiţi de vreo două sute de milioane de euro.
Însă cât timp nu lucrăm la fabrica de biscuiţi - care îşi restrânge activitatea, pentru că românii preferă biscuţii din Bulgaria - nu vom înţelege de ce aceste deficite comerciale ne afectează pe toţi şi nu sunt doar nişte date într-o statistică.
Am ajuns la ele plecând de la inflaţie, pentru că o altă cauză a creşterii preţurilor e sporirea importurilor, concomitent cu deprecierea leului. Iar pentru unii români nu contează unde sunt produse alimentele câtă vreme le fac cu ochiul. Au şi explicaţii: nu de puţine ori, alternativele româneşti sunt de calitate inferioară. Cum s-a ajuns aici? Acelaşi veşnic motiv: lipsa investiţiilor în industria locală.
Economia e ciclică şi la fel sunt şi greşelile noastre din poziţia de consumator final. Cheltuim ca mai apoi să umplem coşul de gunoi. Pe fermierul turc nu îl interesează că îi arunci roşiile la coş după ce le-ai uitat în frigider. Cât timp le-ai plătit la magazin, ai pus o cărămidă la afacerea lui.
Nu ne înţelegeţi greşit, nu avem o problemă cu mărfurile din import. Avem o problemă cu un consum artificial, susţinut de salarii mărite tot artificial, atitudine care, în final, nu face decât să scumpească traiul zilnic. Ţine de noi să înţelegem de ce de la roşia din magazin până la termeni ca inflaţie sau deficit comercial există o legătură strânsă.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
