Multe investiții au rămas doar pe hârtie, pentru că statul a redirecționat banii către o economie bazată pe consum. De ce este bine să analizăm singuri informaţiile pe care ni le dă statul aflați dintr-un nou episod „România la Bilanț”.
Atunci când e vorba de economie, adevărul pur stă în detalii. Când căutăm în raportările statului, în niciun caz să nu le luăm după titlu. Adevărul lor nu e mereu acelaşi cu adevărul economic.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se laudă că a depăşit planul de încasări pentru 2017. Un fel de plan la hectar, dar în loc de porumb au adunat taxe şi impozite. Lăsând gluma la o parte, Fiscul vine cu nişte cifre corecte, de altfel, dar scoase din context. Le explicăm pas cu pas şi le comparam cu anii trecuţi ca să înţelegem contextul şi impactul.
Aproape 215 miliarde de lei s-au strâns anul trecut la buget din taxele fiscale, faţă de 199 de miliarde de lei cu un an înainte. Înseamnă o creştere care se duce spre 8%. E de bine până îţi aminteşti că, anul acesta, creşterea economică a României a fost mult mai mare faţă de 2016 şi că, la o aşa creştere, te-ai aştepta ca şi încasările să fie mai mari. Aşa ar fi normal. Chiar şi când economia creşte mult pe partea de consum, tot ar trebui să iei mai mulţi bani din TVA. Realitatea românească: încasările din TVA sunt cu doar 2 miliarde mai mari.
Mai avem un detaliu. Dacă luăm cifrele acestea date de ANAF şi le raportăm la Produsul Intern Brut, avem tabloul complet. În ciuda creşterii veniturilor fiscale, în 2017 a scăzut gradul de colectare. O să spuneţi că e o contradicţie în termeni, dar nu, e pură matematică.
Anul trecut, pentru că Fiscul şi-a pus un plan corelat cu PIB-ul din 2016, gradul de colectare a fost de 25,4%, pe când, în 2016, colectarea a însemnat 25,9% din PIB. În 2017, creşterea economică a fost de peste 7%. În 2016, economia a crescut cu 4,8%. Fiscul românesc asigură un sfert din veniturile fiscale, în timp ce media europeană este de aproape 45%.
Aproape 215 miliarde de lei nu ar fi acoperit în 2017 nici măcar cheltuielile statului. Acestea au fost cam 240 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă spre o treime din PIB. Să nu uităm că din aceste cheltuieli, investiţiile au fost undeva sub 2%.
Cum rămâne cu dezvoltarea în acest context? O tăiem de pe listă. Ne asigurăm că sunt bani pentru salarii, pensii, alocaţii, pentru funcţionarea administraţiilor locale şi gata, e de ajuns. Ei bine, nu e de ajuns. Că dacă ar fi fost, nu ne trezeam în toamna lui 2017 că e reintrodusă supraacciza la carburanţi. Dacă banii erau de ajuns, nu se trezeau companiile de stat că li se cere şi trebuie să dea dividende suplimentare.
În România, acciza cu totul a crescut de la 330 de euro pe mia de litri la 400 de euro pe mia de litri. În plus, moneda naţională s-a devalorizat faţă de euro. Cum se traduce asta? Costuri mai mari pentru românul de rând care merge la pompă și pentru transportatori, de unde efectele se vor resimţi tot spre populaţie.
Deja banala pâine de 1 leu este mai scumpă pentru că au crescut costurile de producţie şi distribuţie. Singurul lucru care încă mai ţine carburanţii sub 6 lei pe litru este faptul că dolarul rămâne cotat sub patru lei. Altfel, barilul de petrol este deja cu 50% mai scump decât anul trecut.