În pofida promisiunilor ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, în 2017 ar putea să nu fie dat în exploatare niciun km nou de autotradă care să și poată fi folosit.
Cauza ar fi lipsa autorizațiilor de construcție, de mediu, exproprierile neefectuate, potrivit unui reportaj Digi24, difuzat în cadrul seriei de emisiuni ”România cu încetinitorul”.
Practic dacă CNAIR – Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere nu va inaugura niciun km nou, pentru perioada 2016-2017 vom rămâne doar cu cei 15 km deschiși din lotul al doilea al autostrăzii Lugoj-Deva în luna martie 2017.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi-a propus pe hârtie, ca în acest an să finalizeze 98 de kilometri de autostradă. Inaugurarea a 26 de kilometri a fost însă deja mutată pentru anul viitor. Restul construcţiilor au termen în decembrie, probabil pentru a fi amânate şi ele pentru anul viitoChiar şi cea mai scurtă bucată de autostradă la care se lucrează în prezent şi-a amânat termenul de finalizare, din noiembrie anul acesta, în august 2018. Pe autostrada București Ploiești deocamdată, se lucrează doar la capetele acestei şosele. Porţiunea din mijloc nu a primit încă aviz urbanistic de la Primăria Voluntari. ”Podul deocamdată este jumătate pentru că dincolo de linia de cale ferată nu există autorizaţie de construire”, spune Rasvanis Nicos, şef de şantier.
Blocajul a ajuns şi la urechile ministrului Transporturilor, care ameninţă acum cu o ordonanţă de eliminare a acestor avize birocratice în proiectele de infrastructură mare.
Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor spune: ”Este foarte important să înţeleagă şi autorităţile locale sprijinul de care avem nevoie când trebuie să obţinem anumite avize pentru exproprieri, pentru PUZ uri”.
Podurile nefinalizate, conductele de gaz, tunelurile pentru mamifere ori lipsa autorizaţiilor de construire dau peste cap lucrările pe mai toate şantierele din ţară.
Pe Autostrada Transilvania, ultima inaugurare a avut loc acum 7 ani. Guvernul şi-a propus însă ca în acest an să mai asfalteze 14 kilometri pe tronsoanele Gilău-Nădăşelu, Ogra-Câmpia Turzii şi Târgu Mureş-Ogra. Dacă între Ogra şi Câmpia Turzii constructorul abia îşi organizează şantierul, porţiunea Gilău-Nădăşelu e aproape gata. Cei 8,7 kilometri vor intra in folosinţă însă abia la sfârşitul lui anului viitor. Şi asta pentru că mai e nevoie de un pod peste Someşul Mic, abandonat de americanii de la Bechtel. Pe șantierul nodului de la Gilău se află zeci de grinzi lungi de 37 de metri. Pe cele mai multe dintre ele se poate vedea încă și anul în care au fost fabricate, dar este înscris și kilometrul la care urmau să fie amplasate.
Fostul șantier al companiei americane, seamănă acum cu un muzeu. Abandonați au fost și cei șase piloni de susținere ai viitorului pod. Aceștia fuseseră finalizați cu puțin timp înainte de închiderea oficială a șantierului.
Constructorul italian care a fost desemnat să continue lucrările la nodul Gilău lucrează și pe șantierul autostrăzii Sebeș - Turda, care va lega Autostrada Transilvania de magistrala Constanţa-Nădlac. Pe Sebeş-Turda se lucrează de peste 3 ani la 29 de kilometri. Termenul de finalizare a fost prelungit până în decembrie. Cea mai lungă porţiune de autostradă aflată în lucru în acest moment este cea dintre Lugoj şi Deva. Cei peste 40 de kilometri ar trebui să fie gata tot în decembrie. Şansele ca acest lucru să se întâmple sunt însă mici.
Alte planuri au fost abandonate însă definitiv. Este cazul autostrăzii Lugoj-Calafat care, în loc să ajungă până în sudul României, va rămâne cea mai scurtă autostradă din Europa, cu cei 11 kilometri deja construiţi. Ministerul Transporturilor a decis că şoseua nu va mai fi autostradă, ci drum expres, dar abia după 2021.
”Ar trebui să fim în comunitatea europeană, dar suntem mai rău decât la coadă”, spune un automobilist.
Ionut Ciurea - vicepreședinte al Asociației ”Pro Infrastructura” crede că pentru a se numi într-adevăr o țară care are infrastructura rutiera modernă, ar trebui să avem undeva pe la 1.500 – 2.000 de km de autostradă, deci undeva la dublu, poate chiar triplu numărului de km pe care îl avem în acest moment. Dacă ne uităm la media ultimilor ani o să avem un șoc, o să ne dăm seama că o sa ne trebuiască 20-30. poate chiar 50 de ani”, spune el.
Citește aici o analiză privind promisiunile ministrului Transporturilor privind realizarea a 90 de kilometri noi de autostradă.