Inspectorul-şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Timiş, Aura Danielescu, a declarat, miercuri că procurorii Parchetului Tribunalului Timiş au cerut ISJ înregistrările video din sălile de examen de la Liceul ”Traian Vuia” din oraşul Făget, notează Mediafax.
„Noi am anunţat comisia din centrul de examen să ne pregătească înregistrările din toate sălile. Vom verifica tot ce s-a întâmplat acolo. Nu ştim nici în ce fel s-a încercat fraudarea. Probabil e o anchetă în curs de desfăşurare, de asta nu avem mai multe detalii”, a declarat Danielescu.
Surse din rândul anchetatorilor de la Parchetul Tribunalului Timiş au declarat că a fost depusă o plângere în care se arăta că examenul de bacalaureat de la Făget a fost fraudat. Aceleaşi surse au spus că absolvenţii s-au consultat între ei în timpul probelor.
La Liceul „Traian Vuia” din oraşul Făget au susţinut bacalaureatul 176 de absolvenţi de liceu. Dintre aceştia, 96 au promovat examenul. În judeţul Timiş, promovabilitatea la examenul de bacalaureat a fost de 65,84%, înaintea contestaţiilor.