Rezultate alegeri prezidențiale 2019. Primele reacții în presa internațională după victoria lui Klaus Iohannis

Data actualizării: Data publicării:
iohannis-tort-astia-castigator-prezidentiale-exit-poll-pnl-inquam-ganea (3)
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Presa internaţională a relatat, duminică seară, despre primele rezultate ale alegerilor prezidenţiae din România, notând că preşedintele în funcţie, Klaus Iohannis, a obţinut „ușor” un nou mandat.

„Preşedintele României, Klaus Iohannis, un politician de centru, a câştigat uşor al doilea tur al scrutinului prezidenţial, după cum era de aşteptat, învingând-o pe adversara socialistă prin angajamentul de relansare a reformelor judiciare încetinite de succesivele guverne social-democrate”, relatează agenţia de presă Reuters, citată de Mediafax.

„Liberalul Klaus Iohannis a obţinut duminică al doilea mandat prezidenţial, în faţa social-democratei Viorica Dăncilă, în cursul unui scrutin care confirmă ancorarea europeană a ţării, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne”, scrie Agenţia France-Presse, citată de cotidianul Le Figaro.

„Iohannis câştigă scrutinul prezidenţial din România”, titrează publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.

„Sondaje la ieşirea de la urne: Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost reales”, notează cotidianul Die Zeit.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri