Sandu, bucătar din Colibița, știe rețeta tocăniței de pui de când era copil. O prepară cu ardei roșu, ardei verde, ceapă și bulion de casă. Se laudă că poate termina o porție de tocăniță și una de mămăliguță în doar 10 minute.
O astfel de mâncare merge foarte bine cu tradiționalul vin alb de Lechința cunoscut şi sub denumirea de „vinul împăratului” pentru că se servea pe masa imperială de la Viena.
„ Vinurile de Lechința sunt vinuri mai acide”, spune Romeo Florian, primarul comunei Lechința.
Din cele 600 de hectare de viță de vie care existau în comuna Lechința înainte de 1989 în prezent au mai rămas doar 140 de hectare.
În 2012 vinul produs de o companie din Austria din strugurii din podgoria de pe dealurile Vermeș din Lechința a fost premiat în capitala Angliei. Vinul acidulat de Lechința a obținut medalia de argint cu vinul Nectar of Transylvania din 2011 și o mențiune cu un Sauvignon Blanc 2011.
Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24
Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.