RAPORT DE ȚARĂ. Suceava va avea aeroport modernizat cu fonduri europene

Data publicării:
aeroport-1

Sunt zeci de kilometri de drum național între Suceava și Maramureș cu adevărate cratere pe care șoferii, oricât ar fi de abili, nu le pot ocoli. Iar în oraș, pentru că nu sunt bani, gropile apărute în asfalt au fost acoperite cu pavele. Doar că, inclusiv pavelele din șosea, care ar trebui să diminueze disconfortul șoferilor, în opinia autorităților locale, sunt găurite.

O plimbare prin Suceava necesită timp și răbdare, pentru că frumusețile Bucovinei trebuie admirate pe îndelete.

Unde nu sunt trotuare sau sunt mașini pe trotuare se circulă pe carosabil, pe unde avem loc. Mai facem slalom printre mașini”, se plânge un localnic.

Până și peticirile sunt un lux. Pe foarte multe distre străzi gropile au fost acoperite cu pavele și acestea gaurite, însă. Singura parcare construită de municipalitate, care a costat 10 milioane de euro, are doar câteva sute de locuri. Iar mulți șoferi preferă să își lase mașina pe trotuar.

Suceava este al doilea județ ca suprafață din țară după Timiș, de aceea este nevoie de o infrastructură adecvată astfel încât oricine vine în zonă să piardă mai puțin timp pe drum și să rămână mai mult în stațiunile turistice. Deocamdată, nici aeroportul situat în localitatea Salcea, la aproape 20 de kilometri de municipiul Suceava, nu oferă soluții mai rapide.

Este un aeroport în care activează doar un singur operator în acest moment, cu o singură cursă pe zi”, spune Florin Sinescu, prefectul județului.

Deocamdată, există un singur zbor spre București, o cursă care pleacă dimineața, la 06.00 Dar sunt speranțe că Suceava va avea mult mai rapid decât alte județe din regiune un aeroport pe care să decoleze avioane de mari dimensiuni către destinații externe. Garanția vine din faptul că modernizarea se va face cu fonduri europene. Proiectul a fost deja adjudecat, iar lucrările ar trebui să înceapă în acest an.

Prin mijloace proprii nu se poate face așa ceva. Este foarte important că sunt bani europeni și că avem certitudinea că vom finaliza în timp scurt acest proiect. Pe șosea, între București și Suceava se fac minimum cinci-șase ore. Este dificil, trebuie să avem mai multe curse, mai mulți operatori, sperăm să-i atragem, să lucreze aici, pe aeroportul nostru”, a precizat și președintele CJ Suceava, Alexandru Rădulescu.

Și pe șosea accesul este dificil pe anumite porțiuni chiar de drum național. Cum ar fi traseul Iacobeni, județul Suceava- Borșa, județul Maramureș, prin pasul Prislop.

Previziunile autorităților din Suceava arată că gradul de disconfort din trafic nu va dispărea în următorii doi ani. 

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdeţară.digi24.ro şi votează judeţul preferat

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Panică la un spectacol de circ în Italia: leii si tigrii din arenă s-au răzvrătit, iar oamenii au...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Crăciun de lux. Jennifer Lopez, într-o ținută de mii de dolari, în vacanța ei extravagantă din Aspen
Film Now
Cine sunt starurile care vor juca în următorul film al lui Nolan. Filmările, în toată lumea
Adevarul
Lovitura dată de regizorul Dan Chișu la masa de poker. Suma impresionată câștigată în finalul anului
Newsweek
Pensiile vor fi indexate abia în februarie sau martie. De ce NU cresc pensiile din ianuarie?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...