RAPORT DE ȚARĂ. Prețul Hidrocentralei Porţile de Fier 1: localităţi întregi şterse de pe hartă
În anii '60 prindea contur cel mai ambiţios proiect de exploatare a potenţialului hidroenergetic al Dunării, dar şi de îmbunătăţire a navigaţiei şi de control al inundaţiilor. Era prima colaborare transfrontalieră dintre Romania şi Iugoslavia, pusă în practică într-un context politic foarte complicat. La Bucureşti şi Belgrad s-au purtat negocieri între delegaţiile economice ale celor două state, iar in 1963, s-a semnat acordul. Un an mai tarziu, a inceput construcţia Hidrocentralei Porţile de Fier 1, cea mai mare de pe Dunăre şi a treia din Europa.
„Atunci, aici, la Gura Văii, Kladovo, s-au intalnit Gheorghe Gheorghiu Dej şi Iosip Broz Tito şi, pentru prima dată după vreo 15-16 ani, s-a trecut de-o parte şi de alta a fluviului”, povestește Tudor Răţoi, directorul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale.
Problema şenalului navigabil s-a rezolvat o dată cu ridicarea barajului şi crearea lacului de acumulare, cu un volum de peste 2.200 milioane metri cubi. La realizarea acestui colos au muncit peste zece mii de oameni din toate colţurile ţării, dar în mod special din Moldova şi Ardeal.
Hidrocentrala de la Porţile de Fier 1 este cea mai mare din România şi produce 50 la sută din hidroenergia ţării. Costurile au fost amortizate în primii doi ani de funcţionare, iar hidrocentrala a primit, astfel, statutul de cea mai eficientă investiţie din Europa.
„Între 1964 şi 1970-1971 s-a lucrat efectiv la această hidrocentrală. Ea a început să fie dată în funcţiune parţial în '70, două grupuri hidroenergetice la noi, în '71 şi celelalte, şi a fost inaugurată oficial la 15 mai 1972, în prezenţa lui Nicolae Ceauşescu şi a lui Iosip Broz Tito. Partea energetică costase 395 de milioane de dolari in valuta anului 1962. Era un sistem construit simetric, adică fiecare ţară avea centrala ei, avea partea ei de baraj deversor, avea ecluza ei”, își mai amintește Tudor Răţoi.
Iniţial, a fost prevăzută cu o putere instalată de cate 1.050 MW pentru fiecare parte. În anul 2007 s-a incheiat retehnologizarea demarată in 1999, astfel că puterea totală instalată a părţii române este acum de 1.167 MW. Retehnologizarea ecluzei romaneşti, care a inceput in 2006 şi s-a finalizat anul acesta, s-a făcut in trei etape. De fiecare dată, ecluza s-a inchis de trei ori, pentru o perioadă de cate un an. Pe langă rolul de a produce energie electrică, hidrocentrala Porţile de Fier 1 are şi sarcina de a efectua aceste ecluzări. Costurile sunt suportate de Hidroelectrica, adică de statul roman, intrucat, potrivit Convenţiei Dunării, ecluzarea nu se plăteşte.
Hidrocentrala Porţile de Fier 2, a doua ca mărime din ţară, este amplasată la aproximativ 80 de kilometri în aval de Porţile de Fier 1. De la inaugurarea ei din anul 1984, asigură nu doar valorificarea potenţialului hidroenergetic al Dunării pe sectorul romano-iugoslav, ci contribuie şi la îmbunătăţirea funcţionării hidrocentralei Porţile de Fier 1 prin stabilizarea nivelului din aval al acesteia. La 50 de metri se află ecluza şi podul care face legătura intre Porţile de Fier 2 şi localităţile limitrofe.
Tributul plătit pentru construirea Hidrocentralei Porţile de Fier 1 a însemnat localităţi întregi şterse de pe hartă.
„Au fost afectate peste 5.600 de terenuri agricole, au fost mutate, in afară de Orşova, localitatea cea mai importantă, nouă sate mutate integral, opt mutate parţial, un număr de 14.533 de locuitori, 27 de km de cale ferată, 102 km de şosele şi drumuri, 88.000 mp clădiri publice”, a mai spus directorul DJAN Mehedinţi.
Case, biserici, şcoli sau cimitire dispărute fără urmă. Rând pe rând, fiecare loc în parte şi-a găsit locul în adâncul apelor Dunării. Cu tot cu amintiri, poveşti şi nostalgii ale trecutului. Un trecut rescris, cu timpul, de oameni care au sperat că rănile din suflete le vor fi vindecate.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
