RAPORT DE ȚARĂ. O fermă din Fetești își răsplătește angajații cu o treime din profit

Data publicării:
ferma fetesti

Ştefan Poenaru este un milionar din Feteşti şi prin intermediul grupului său de firme administrează un domeniu de 16.000 de hectare şi o fermă de capre şi oi care însumează 8.000 de capete.

Ascensiunea afaceristului nu a început însă în agricultură. Primii bani i-a făcut din comerţul cu icre de sturion şi profitul l-a investit în agricultură, iar acum, la peste 20 de ani distanţă, a investit peste 40 de milioane de euro.

„Profitabilitatea în agricultură este în jur de 12-15 la sută. Cu asta plecăm la drum, pentru asta luăm un salariu, dar avem următoarea înţelegere: din depăşirea profitului planificat pentru fiecare fermă sau subunitate 30 la sută se întorc în fondul de salarii. Suntem în al şaptelea an de implementare a acestui mod de lucru şi în fiecare an am reuşit să le răsplătim efortul. Targetul nostru a fost ca această participare la profit să fie mai mare decât salariul anual.

Se uită să vadă dacă cei din jur nu fac lucrări corespunzătoare, dacă fură îl afectează în mod direct! Crește responsabilitatea şi grija faţă de avutul nostru. Încercaţi să vă imaginaţi ce înseamnă ca un mecanizator să ia 15 sau 20.000 de lei odată”, spune Ştefan Poenaru.

Mare parte din culturile semănate anul acesta sunt de grâu, aproape 8.000 de hectare, iar până acum producţia medie la hectare trece de 5.000 de tone. Treieratul grâului este o operaţiune laborioasă, iar angajaţii lucrează în ture, astfel încât combinele să fie cât mai eficiente cu putinţă.

Cerealele sunt apoi transportate la silozurile grupului de firme cu o capacitate totală de aproape 100.000 de tone, unde sunt stocate până la comercializare. Acelaşi grup de firme condus de afaceristul din Feteşti administrează şi o fermă de oi şi capre, iar cel care o conduce este un fost cioban.

„Avem două ferme structurate într-o fermă de ovine şi una de caprine. Cea de oi este formată din 5.000 de capete şi cea de capre din 3.000 de capete. Ferma de ovine este specializată pe trei rase: Carabas, Merinos şi Ţurcană. Zootehnia este unul din domeniile din agricultură cu foc continuu: începe dimineaţa devreme şi se termină seara târziu. Nu contează că e sărbătoare animalul trebuie să mănânce”, spune Adrian Iordan, directorul fermei de animale.

Casa de miere

Agricultura din Ialomiţa nu înseamnă însă numai mari investitori. Apicultorii din zonă au înţeles că fiecare în parte nu are cum să impună un produs de o calitate corespunzătoare şi mai ales că nu au nicio şansă să-și vândă produsele peste hotare. Aşa se face că s-au unit 94 de producători de miere şi au accesat fonduri europene pentru un proiect unic în România: Casa Mierii de la Ciulniţa.

„Grupul de producători Casa Mierii Ialomiţa s-a înfiinţat în anul 2006, motivaţi fiind scurtarea circuitului produselor apicole de la producători către consumatori în beneficiul producătorilor cât şi al consumatorilor. Practica actuală avea în lanţul de la producţie la consum mai mulţi intermediari care mărea preţul produsului finit la consumator”, susține Georgian Stoian, inginer la Casa Mierii Ialomița.

Casa Mierii a fost deschisă anul acesta şi a costat aproape 160.000 de euro, bani proveniţi din fonduri europene. Cu aceşti bani a fost ridicată şi utilată o minifabrică de procesare a mierii, unde apicultorii aduc mierea obţinută de la stupi, o procesează şi o ambalează în condiţii optime din punct de vedere igienic.

„Intenţionăm să câştigăm o piaţă pentru un supermarket pentru miere gata ambalată”, spune Stelică Gheorghe.

Modelul cooperativei care a pus pe picioare Casa Mierii a fost preluat şi de producătorii de pepeni din judeţ, care vor să creeze un brand concurent la pepenele de Dăbuleni.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O altfel de vedetă a filmului s-a stins din viață: Burt, crocodilul din „Crocodile Dundee”, a murit la peste...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Orașul în care nu ai voie să mori. E interzis prin lege
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...