RAPORT DE ȚARĂ. Inedit în Cluj: Muzeul Farmaciei, Strada în Oglindă și arbori sequoia

Data publicării:
muzeu farmacie cluj

În chiar centrul oraşului Cluj-Napoca, învăluit de un aer medieval, se află Muzeul Farmaciei, primul de acest fel din întreagă ţară. Valoarea muzeului este dată de impresionanta colecţie de instrumente folosite odinioară, dar şi de faptul că funcţionează în sălile unei farmacii de secol 16. De altfel, întreaga clădire este una de patrimoniu.

Sunt obiecte de patrimoniu, încadrate chiar la obiecte de tezaur prin unicitatea lor. De fapt, Clujul deţine cea mai valoroasă colecţie de obiecte farmaceutice din întreaga ţară”, a spus Radu Crişan, muzeograf la Muzeul Farmaciei.

Cum arătau ustensilele de farmacie de pe la anii 1700 sau ce reţete se foloseau pentru banală răceală? Sunt doar câteva dintre întrebările pentru care găseşti răspunsuri aici.

Praful de mumie figurează chiar în capul mesei. În continuare nişte surse de calciu de origine animală folosite în prepararea unor farmaceutice, precum coralii sau pietre din corpul racului, numite ochi de rac. În continuare este acel Stincus Marinus, o şopârlă din Arabia folosită în vechime în prepararea unor diuretice şi afrodisiace”, a explicat muzeograful.

Nu departe de Muzeul Farmaciei din Cluj-Napoca se află aşa numită „stradă în oglindă”, cu clădiri construite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, într-o perioadă de prosperitate economică a oraşului. Privită dinspre Piaţa Unirii, strada Iuliu Maniu, cum se numeşte astăzi, dă senzaţia că aceste clădiri în stil eclectic habsburgic sunt construite într-o simetrie perfectă.

Era un sistem arhitectonic, un stil arhitectonic destul de prezent în capitalele europene, în Franţa epocii respective. Nu este foarte neobişnuit pentru Europa Centrală şi de Vest, în schimb este unic pentru oraşul Cluj. Din acest motiv are o semnificaţie aparte pentru clujeni şi pentru cei care vizitează oraşul”, a afirmat Tudor Sălăgean, istoric.

O cu totul altă semnificaţie pot găsi cei care ajung în Pădurea Baciu, aflată la marginea Clujului. De zeci de ani subiect de controversă, pădurea reuşeşte să genereze an de an teorii dintre cele mai diverse. Fenomene pe care unii le consideră paranormale atrag în continuare curiozitatea amatorilor de senzaţional, dar şi a cercetătorilor. Ceva misterios pare să se întâmple aici. Dincolo de legende şi speculaţii, un indiciu evident că Pădurea Baciu ar fi un loc special sunt copacii contorsionaţi.

Pe cât de strâmbi sunt copacii din Pădurea Baciu, lângă Cluj-Napoca, pe atât de zvelţi sunt arborii seqoia, plantaţi undeva la marginea judeţului, acum aproape un secol, de Gal Silvestru, fiul unui fost ofiţer din armata lui Avram Iancu. În mod obişnuit, această specie gigantică de arbori creşte în pădurile din Munţii Sierra Nevada, California, la o altitudine de peste 2.000 de metri, dar se simte foarte bine şi în comuna Săcuieu, la 70 de km de Cluj-Napoca, la o altitudine de numai 800 de metri.

Acest om înstărit din comuna noastră a cumpărat aceşti arbori de la oameni care au fost în Statele Unite. După primul război mondial foarte mulţi au fost la muncă. Când s-au întors, unii au rezistat acolo, alţii s-au întors, şi ştiţi că românul nu vine niciodată cu mâna goală, au adus ceva. Şi el, fiind mai inventiv, a cumpărat aceşti arbori. În 1925, 1927, cam atunci ar fi plantaţi”, a povestit Ioan Potra, secretar al Consiliului Local Săcuieu.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casa unei românce din Anglia, desemnată una dintre locuințele cel mai frumos decorate din Marea Britanie. Cei...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Reacția elegantă a portarului Florin Niță, după ce a fost făcut nesimțit de un fost mare fotbalist
Newsweek
Pensiile contributive, militare și speciale NU cresc. Ultima formă a Ordonanței Trenulețul DOCUMENT
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...