Rata şomajului în județul Sibiu e sub 4%, iar în oraşul Sibiu sunt sub 2% şomeri.
În prim plan la capitolul economie stă turismul, care aduce încasări anuale de zeci de milioane de euro, atât patronilor de hoteluri, cât şi celor de pensiuni.
450.000 de turişti străini vizitează anual Sibiul. Fiecare turist stă, în medie, câte cinci zile şi cheltuieşte în fiecare dintre ele câte 130 de euro.
„Avem deja musafiri care au venit şi au revenit la noi şi chiar a treia oară. Poate unii a treia oară în acest an şi ne bucurăm de acest palmares”, a afirmat Alexandra Popa, proprietara unei pensiuni.
Fabrici și hale de producție
Pe lângă turism, oraşul are două mari parcuri industriale, unde aproape o sută de firme din ţară şi din străinătate şi-au construit fabrici şi hale de producţie. Cei care nu şi-au permis să construiască unele noi, le-au recondiţionat pe cele vechi.
Halele comuniste sunt mai nou pe placul tinerilor investitori din mediul de afaceri. Îndrăzneţi din fire, aceştia cumără spaţiile ponosite, le ,,întineresc" şi le transformă apoi în afaceri de succes.
Votează-ți județul și comentează pe forum în secțiunea specială „Raport de țară”
La începutul anului 2011, Adrian Herţoiu, un tânăr om de afaceri care provine dintr-o familie cu tradiţie în industria textilă, a cumpărat o hală în care a investit câteva sute de mii de euro.
Tânărul a pus pe roate o fabrică de tapiţerie, iar lună de lună cei 15 angajaţi ai săi confecţionează cel puţin o mie de scaune, care ajung mai apoi în săli de spectacole din toată lumea.
„Tapiţăm orice cu orice tip de material. Tot ceea ce se poate: un birou, o canapea, microbuze, avioane, autobuze, săli de spectacole care prind cel mai bine în ultima perioadă”, a spus omul de afaceri.
Potrivit statisticilor, anul trecut exporturile sibiene au crescut cu 10%. Jumătate din exporturi au fost de la industria producătoare de maşini, unelte şi echipamente electrice şi energetice.
Fabrică de asamblare a transformatoarelor de mare putere
Într-o fabrică din Sibiu, peste o sută de muncitori, tehnicieni, maiştri şi ingineri lucrează la asamblarea transformatoarelor de mare putere. Un astfel de utilaj, de dimensiunile unei case, poate alimenta cu energie electrică un cartier cu zeci de blocuri.
„Am livrat transformatoare în Canada, în Azerbaidjan. Acum ne pregătim de cel mai interesant contract, în Elvetia”, a afirmat Alexandru Ilia, directorul general a unei firme de producţie de transformatoare electrice.
Fabrica de Sticlă din Avrig, producție pentru export
În sudul judeţului, Fabrica de Sticlă din Avrig lucrează în proporţie de 90% pentru export.
Peste 100 de muncitori confecţionează vase, pahare sau diferite obiecte care ajung în casele francezilor, nemţilor, spaniolilor, italienilor sau americanilor.
La Mediaş, al doilea oraş ca mărime din judeţ, au sediul Transgaz şi Romgaz, două dintre cele mai mari companii energetice din ţară şi din Europa de Est.
Potrivit Comisiei Naţionale de Prognoză, produsul intern brut anual pe cap de locuitor se apropie de 9.000 de euro în judeţul Sibiu.
Analiştii estimează că, în următorii doi ani, PIB-ul să crească până la 12.000 de euro pentru că, în medie, în fiecare an sunt angajate peste 3.000 de persoane în tot judeţul, iar regionalizarea va micşora birocraţia.