RAPORT DE ȚARĂ. Bob gulașul, mâncare tradițională în județul Satu Mare

Data publicării:
satumancare

Reţeta a fost preluată de sătmărence de la vecinii de peste graniţa, în urmă cu sute de ani, iar acum nu există restaurant în care să nu găseşti acest sortiment de mâncare.

Bucătării au venit cu o inovaţie: bob gulaş servit în pâine de casă. Chifla este scobită şi umplută cu ciorbă de legume cu carne şi fasole, apoi pusă pe masa clienţilor.

„Există un specific, dar specificul respectiv provine din tradiţiile tuturor naţionalităţilor care locuiesc în Satu Mare, pentru că am preluat multe din tradiţiile din Ungaria, multe din tradiţiile saşilor care locuiesc aici”, spune Aurel Răcăuțeanu, managerul unui restaurant din Satu Mare.

Tradiţia românească se mai păstrează doar în unele sate din judeţul Satu Mare. Aici, gospodinele au dus mai departe reţeta unei mămăligi la ceaun bine gătită, cu brânză şi cârnaţi. O astfel de mâncare am găsit în familia lui Grigore Dobraș, în comună Halmeu.

Mămăliga are un gust aparte pentru că reţeta este una aparte. Până când mălaiul ajunge să fiarbă în ceaun, porumbul din care este făcut are parte de tratamente speciale.

„Îl uscăm în cuptorul de făcut pâine de două ori şi după aceea mergem cu el la moară de piatră şi ajunge în faza asta. Asta înseamnă o mămăligă bună şi sănătoasă", explică Grigore Dobraș, fermier din comună Halmeu.

Mămăliga nu este servită oricum, ci cu brânză de oaie ori de vacă şi cu cârnaţi, toate făcute în gospodărie.

Se mănâncă sănătos în judeţul Satu Mare, mai ales la sate. Mare parte dintre localnici cresc animale şi fac pâinea în casă după reţete păstrate de la bunici.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Filmul de pe Netflix care a depășit „Squid Games” cu o singură secvență. Milioane de oameni s-au îngrămădit...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Ce se întâmplă când dormi cu capul ridicat pe pernă. Beneficii neștiute și capcane ascunse
Newsweek
Ședință crucială în Coaliție. Se decide ce pensii vor avea pensionarii din 1 ianuarie. 3 variante
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Kevin Costner, reacție incredibilă după ce l-a distribuit pe fiul lui într-un film, deși nu are experiență...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...