Autodenunţ şi completări

Nedreptăţile trebuie strigate şi scrise cu litere mari, ca să afle toată lumea de ele. Prin urmare, mă revolt şi protestez împotriva lejerităţii cu care a tratat Victor Ciutacu Reţeaua de Influenţă Soros la „Ediţia de seară” din 10 iulie de la România TV. Îl ştiam pe Victor Ciutacu drept un om bine mobilat, căruia îi displac superficialitatea şi treaba de mântuială. Un ziarist informat, mustind de corectitudine şi profund ca existenţialismul francez. Cu atât mai mare mi-a fost mirarea văzând câte lucruri şi persoane a omis Victor Ciutacu în deconspirarea Reţelei Soros, asistat de un Ion Coroiu – sau poate Cristoiu, sau poate amândoi – pierdut în labirintul de idei al bibliotecii personale (la Biblioteca Academiei era închis la ora emisiunii, se vede treaba). Şi pentru că e primejdios să oferi informaţii incomplete publicului, mai ales când te numeşti RTV (se ştie, campioana absolută a adevărului relativ şi campioana relativă a minciunii absolute), e nevoie grabnic de câteva completări.

Înainte de asta, o vorbă bună pentru talentul de critic literar al lui Victor Ciutacu. Tăişul spiritului său a scânteiat cel mai „Orbitor” la evocarea ideologului sorosist şi agentului de influenţă Mircea Cărtărescu, prezentat după cum urmează: „cunoscut scriitor, candidat în fiecare an la Premiul Nobel pentru literatură – până acum fără succes, dar are tot timpul”. Singura problemă aici e că, pentru a ajunge la strugurii literaturii, Victor Ciutacu ar avea nevoie de detenta lui Michael Jordan în zilele lui de apogeu. Dacă realizatorul „Ediţiei de seară” leagă valoarea literară a lui Mircea Cărtărescu de primirea sau de neprimirea Nobelului, înseamnă că, indulgentă cum îi e felul, lumea literară dă adăpost şi altor inşi fără talent, fără operă şi prin urmare fără Nobel: Salman Rushdie şi Amos Oz, Haruki Murakami şi Ian McEwan, Julian Barnes şi Federico Andahazi, Milan Kundera, Hanif Kureishi, Alessandro Baricco şi Don DeLillo, Guillermo Arriaga şi Jonathan Coe etc. Spre a nu mai spune că alţi scriitori au murit nepremiaţi şi deci nuli valoric – de pildă, Umberto Eco sau Philip Roth. Peste ani şi ani, când se vor resistematiza erele şi perioadele geologice ale spiritului, undeva în apropierea cretacicului va trebui plasată – cu gingăşie, spre a nu se sparge – perioada căreia nu i se cuvine alt nume decât ciutacicul.

O altă omisiune regretabilă şi greu de explicat este cea a lui Vlad Voiculescu. De ce, Doamne iartă-mă, să laşi în afara reţelei un ins atât de primejdios? Poate pentru că Vlad Voiculescu are reţeaua lui, a cărei simplă existenţă contrazice încărcătura malefică pe care vrea s-o dea Victor Ciutacu cuvântului „reţea”. Dacă RTV şi slujbaşii săi n-au aflat, deşi există dicţionare pe toate rafturile, „reţeaua” nu implică neapărat fapte reprobabile. De exemplu, „Reţeaua citostaticelor” pusă în funcţiune de Vlad Voiculescu este un exemplu de empatie, generozitate şi implicare, aşa cum îi pot confirma lui Victor Ciutacu toţi cei care au beneficiat de pe urma ei. Şi fiindcă Vlad Voiculescu nu-şi poate reprima pornirile de-a lucra în reţea, tot lui (şi Melaniei Medeleanu) i se datorează MagiCAMP, o iniţiativă născută în sprijinul copiilor bolnavi de cancer, despre care nu ştiu ca RTV să fi suflat vreodată o vorbă.

Însă cea mai mare omisiune a lui Victor Ciutacu, pe care nici Ion Cristoiusaucoroiu n-a găsit timp s-o repare, ţine de sutele de mii, dacă nu cumva de milioanele de ramificaţii ale Reţelei Soros la nivelul ei cel mai de jos. Gândiţi-vă câţi oameni au citit cărţile ideologilor Cărtărescu, Pleşu, Patapievici şi Liiceanu. Gândiţi-vă câţi tineri le-au fost studenţi. Gândiţi-vă câţi iubitori de teatru au plătit ca să-i vadă pe scenă pe Oana Pellea şi pe Victor Rebengiuc (căruia Victor Ciutacu era să-i spună „Hrebenciuc” într-un „Freudian slip” sugestiv). Gândiţi-vă câtă lume a strâns Tudor Chirilă la concerte şi câtă lume îi citeşte postările pe Facebook. Gândiţi-vă câţi iubitori de poezie vibrează la versurile Anei Blandiana şi câţi purtători de conştiinţă îi parcurg cu gratitudine eseurile. Gândiţi-vă ce simpatie trezeşte Mihai Şora la fiecare apariţie în Piaţă, cu toate apropourile insolente ale lui Victor Ciutacu. Gândiţi-vă şi împrumutaţi un „me too” de peste Ocean.

Acestea au fost completările. Urmează autodenunţul – pentru cei care citesc, dar în primul rând pentru Victor Ciutacu şi Ion Cristoiusaucoroiu. Recunosc public că fac parte din Reţeaua de Influenţă Soros. L-am invitat pe colegul de agenţie Tudor Chirilă să vorbească la lansarea unei cărţi pe care o scrisesem şi agentul a răspuns convocării. (Se ştie doar, în reţelele profesioniste invitaţiile se execută, nu se discută.) Am prezentat la rubrica de carte pe care o susţin la Digi 24 două cărţi ale agentei Raluca Feher. I-am văzut jucând şi i-am auzit pe audiobookuri pe agenţii Rebengiuc şi Pellea, pe care îi mai şi cunosc personal. Am raporturi cordiale, dacă nu prieteneşti de-a dreptul, cu agenţii-ideologi Cărtărescu, Patapievici, Pleşu şi Liiceanu. Ultimul e cel care îmi dictează de fapt mişcările în reţea, fiindcă din februarie 2003 lucrez sub coordonarea lui directă la Humanitas. O cunosc de asemenea pe agenta Laura Ştefan şi sunt gata să văd în ea un profesionist excepţional în materie de combaterea corupţiei. O cunosc şi pe Elena Calistru. Şi pe Emilia Şercan. Şi pe Ramona Ursu. Şi pe mulţi dintre cei care fac parte dintr-o organizaţie chiar mai puternică decât Reţeaua Soros: Organizaţia Spinărilor Necurbate.

Nu văd altă încheiere a autodenunţului decât amănuntul că am colaborat nemijlocit şi activ cu miniagentura Papaya Advertising şi cu Robert Tiderle, eminenţa ei (cu multă materie) cenuşie. Cu mijloace specifice activităţilor de racolare, Papaya mi-a propus să joc într-o reclamă, iar eu, ca o năpârcă pusă pe căpătuială, am acceptat.

Sper ca aceste rânduri să fie de folos domnilor Ciutacu şi Cristoiusaucoroiu. Sper, de asemenea, ca la următoarea „Ediţie de seară” dedicată Reţelei Soros realizatorul emisiunii să ţină cont de aceste completări şi să procedeze în consecinţă. Nu de alta, dar mulţi dintre noi, membrii obişnuiţi ai reţelei, ne-am săturat de anonimat. Spre deosebire de Sebastian Ghiţă, vrem să fim recunoscuţi.