Probele orale de la Bacalaureat 2023 vor fi echivalate. Se anulează și evaluarea pentru clasa a VI-a (proiect)

Data actualizării: Data publicării:
eleva in sala de examem
Probele de evaluare a competenţelor de la bacalaureat 2023 vor fi echivalate. FOTO: Profimedia Images

Ministerul Educaţiei propune, într-un act normativ supus dezbaterii publice, ca probele orale ale Bacalaureatului 2023 să fie echivalate cu notele din liceu. De asemenea, evaluarea de clasa a VI-a ar urma să nu se mai ţină.

”Se prevede ca, pentru anul şcolar 2022 - 2023, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei”, se arată în Nota de fundamentare a OUG supuse dezbaterii publice.

Potrivit proiectului, nu se mai organizează nici evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a.

"Prin derogare de la prevederile art. 74 alin.(4) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în anul şcolar 2022-2023, evaluarea elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă şi comunicare, matematică şi ştiinţe, la finalul clasei a VI-a, nu se organizează", se mai arată în proiect.

De asemenea, concursul pentru angajarea personalului didactic de predare cu contract individual de muncă în sesiunea 2023 constă într-o probă scrisă pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educaţiei.

”În sesiunea 2023, concursul naţional de ocupare a posturilor didactice de predare din învăţământul preuniversitar va consta în susţinerea de către candidaţi a unei probe scrise, similar modalităţii de organizare a acestui concurs în sesiunile 2020 şi 2021. Organizarea concursului va asigura încadrarea unităţilor de învăţământ cu personal didactic de predare calificat”, se mai arată în documentul citat.

Ministerul Educaţiei precizează că propune aceste măsuri, în principal, ”în vederea asigurării dreptului constituţional al tuturor absolvenţilor la învăţătură, examenul naţional de bacalaureat să poată fi susţinut în timp util, de un număr de 147.491 de elevi, astfel încât să nu se perturbe nici calendarele de admitere în învăţământul postliceal/universitar, dar nici calendarul examenelor celorlalte examene naţionale care se desfăşoară în această perioadă”.

”În contextul în care activităţile specifice procesului educaţional sunt afectate de desfăşurarea grevei generale din învăţământul preuniversitar, iar susţinerea examenului de bacalaureat presupune încadrarea într-un calendar care să nu afecteze dreptul absolvenţilor care promovează examenul de a-şi continua studiile în învăţământul postliceal/universitar, se impune luarea unor măsuri administrative cu privire la modul de desfăşurare şi de susţinere de către aceştia a examenului, programat după încheierea cursurilor anului şcolar 2022 - 2023. În acest sens, subliniem faptul că evaluarea continuă la disciplinele subsumate probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale a fost finalizată prin medie anuală, iar nivelul mediilor multianuale - echivalate cu niveluri de competenţă în baza unei metodologii specifice - pot suplini cu succes o evaluare sumativă, finalizată cu un nivel de competenţă”, se mai aratră în document.

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”