"O tragedie, ar trebui să reiau examenele". Elevii de a XII-a admiși la facultăți în străinătate, stresați că BAC-ul s-ar putea amâna

Data actualizării: Data publicării:
eleva

Posibila amânare a examenelor naționale aduce probleme uriașe pentru elevii claselor a XII-a care au fost admiși la facultăți în străinătate. Dacă greva se prelungește mai departe de săptămâna viitoare, absolvenții de liceu vor susține examenul de bacalaureat cu întârziere, ceea ce înseamnă că ar putea rata înscrierea la acele universități.  

Cererile pentru înscrierea la examenul de Bacalaureat sunt incomplete. Din dosarele elevilor de clasa a XII-a lipsește cel mai important document, foaia matricolă. Din cauza grevei, elevii nu au mediile încheiate.

Riscul amânării examenului este tot mai mare, iar cei care vor să își continue studiile în afară se tem că vor rata admiterea la facultatea pe care și-o doresc, din străinătate.

Elev: Ar fi o tragedie să se întâmple asta, sperăm să nu se decaleze nimic și că rămâne totul în ordine.

Elevă: Dacă nu dau examenul de bacalaureat, trebuie să reiau examenele. Sunt stresată și chiar sper să dau bac-ul.

Reporter: Au apucat să vă încheie mediile?

Elevă: Doar la 2-3 materii.

Și ministrul Educației recunoaște că situația este critică.

Ligia Deca, ministrul Educației: "Calendarul de admitere în învățământul superior din alte state e stabilit. În aceste condiții, singura soluție realistă de a nu pierde posibilitatea de înscriere în alte sisteme educaționale este păstrarea calendarului actual de bacalaureat. Inclusiv din acest motiv e necesar să revenim la școală de săptămâna viitoare."

Andrei Nicolae, consultant educațional: "Universitățile din afară așteaptă până la 15 iunie foile matricole ale copiilor de clasa a XII-a. Pentru cei care se duc în Marea Britanie au mare nevoie de această notă la examen, iar universitățile de acolo sunt cunoscute ca fiind foarte rigide. Adică nu o să facă excepții."

Nicoleta Poendar, consilier educațional: "Dacă va fi o amânare de 2 luni categoric va apărea o problemă pentru că nu se pot înscrie la facultate fără documente la fel cum este și în țară. Frica cea mai mare e că mulți și-au plătit cazările, și au luat bilete de avion."

Din cauza grevei din 2010, peste 400 de copii au pierdut locul la universități din afară. În acest an, primii care au suferit deja de pe urma protestelor din Educație sunt elevii de clasa a șasea. În cazul lor, evaluarea națională a fost deja amânată de două ori. 

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
NASA a surprins o imagine rară deasupra Pământului, în troposferă...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...