Primele imagini cu atacatorii din Istanbul. Directorul CIA atribuie atentatul grupării teroriste ISIS

Data publicării:
atac Istanbul Ataturk8 Getty-2

Turcia, ca una dintre ţintele celor mai brutale grupări teroriste, este testată. Sunt convins că vom învinge teroarea, organizaţiile teroriste şi atentatele!”, a fost mesajul președintelui Turciei Recep Erdogan după atentatul de la Istanbul.

Cel mai grav atac terorist din acest an i-a înfuriat la culme pe oficialii de la Ankara. La unison, preşedintele şi premierul turc au condamnat atentatul, despre care şeful guvernului susţine că este opera grupării Stat Islamic. O opinie pe care o împărtăşeşte şi directorul CIA.

Cu toate că nici o revendicare nu a fost făcută până acum, atentatul poartă toate semnele temutei grupări, deși organizația teroristă nu revendică în general atentatele comise pe teritoriul Turciei.

Acest lucru ne demonstrează că toate controalele cu raze X nu sunt suficiente în aeroporturi, trebuie să fim pregătiţi pentru un atac armat din exterior”,a spus premierul turc Binali Yildirim.

Atacul josnic, ce a ucis zeci de oameni şi a rănit mulţi alţii, poartă cu siguranţă marca depravării celor din gruparea Stat Islamic”, a adăugat directorul CIA John Brennan.

Gruparea teroristă nu a revendicat încă atentatul, dar directorul CIA a subliniat că de cele mai multe ori nu le revendică. Însă modul de operare al autorilor aminteşte de atentatele de la Paris şi Bruxelles din ultimele luni.

Care ar fi fost numărul exact al victimelor în cazul în care atentatorii ar fi reuşit să intre mult mai în interiorul terminalului sosiri al aeroportului, nimeni nu poate estima în momentului de faţă, iar martor stau în continuare gloanţele care au fost trase încă din exteriorul terminalului în urmărirea suspecţilor.

Unul dintre atacatori a fost somat de forțele de ordine să se oprească înainte să ajungă la terminalul sosiri. Pentru că bărbatul nu s-a oprit, autoritățile turce au deschis focul.

În acelaşi timp, alţi doi suspecţi au deschis focul în interiorul aeroportului, apoi toţi trei au detonat explozibilul pe care îl aveau asupra lor. Cuprinşi de panică, unii pasageri au gonit pe culoare, căutând disperaţi o ieşire. Alţii, şocaţi de ceea ce li se întâmpla, au rămas pur şi simplu încremeniţi.

Istanbul şi Ankara au fost zguduite în ultimul an de o serie de atentate în care şi-au pierdut viaţa peste 200 de oameni. Unul dintre cele mai grave atacuri a avut loc la Ankara, în octombrie. Atunci, peste o sută de oameni au murit după ce mai mulţi atentatori s-au aruncat în aer.

Citiţi şi:
Victor Ponta, despre atentatele din IstanbulEram în mașină, la 10 minute de aeroport
VIDEO. Momentul exploziei de pe Aeroportul Ataturk
TURCIA - Români blocaţi în zona liberă din aeroport. Guvern: S-a organizat celulă de criză la nivelul Consulatului
Filmul atacului terorist de la Istanbul

Avertizări de călătorie pentru Turcia, de luni

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...