Morten Tyldum, regizorul peliculei „The Imitation Game”, este un nume aproape necunoscut publicului larg. Chiar dacă nu are prea multe filme la activ, norvegianul este extrem de apreciat de critici. Una dintre realizările lui, „Headhunters”, este cea mai de succes poveste norvegiană. Marele merit al lui Tyldum este faptul că, prin „Imitation Game”, a reuşit să ecranizeze o poveste reală într-un mod alert şi suprinzător.
În 16 ani de carieră, cineastul mexican Alejandro Gonzalez Inarritu a făcut doar 6 filme, printre care „Babel”, „Biutiful” sau „Amores Perros”. Toate, nominalizate la Oscar. „Birdman”, filmul pentru care este nominalizat anul acesta, este în competiţie pentru nu mai puțin de 9 statuete. O dramă filmată în doar 30 de zile despre celebritate, artă și industria cinematografică.
Cu „Foxcatcher”, criticii spun că regizorul Bennett Miller și-a depășit filmele anterioare - „Moneyball” și „Capote”. De altfel, Miller şi-a lansat filmul anul trecut la Cannes, unde a şi căștigat premiul pentru cel mai bun regizor. S-a documentat 7 ani și nu a început turnarea peliculei până când nu a înțeles pe deplin povestea care a avut loc la ferma Foxcatcher din Philadelphia, unde un campion olimpic a fost asasinat de un miliardar american.
În cariera lui de cineast, Wes Andreson a mai fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun scenariu original și pentru cel mai bun lungmetraj de animație. Cu „The Grand Budapest Hotel” intră pentru prima dată în cursa pentru cel mai bun regizor. Filmul este considerat cel mai ambițios proiect al lui Wes Andreson de până acum, şi pentru că aduce elementele vizuale la un alt nivel.
Richard Linklater este cunoscut pentru seria „Before Sunrise”, „Before Sunset” și „Before Midnight”. Ultimele două au primit câte o nominalizare la Oscar pentru scenariu. În 2015, Linklater dă lovitura în cinematografie cu „Boyhood”, o creație unică. Este primul film turnat în doar 39 de zile, dar în decursul a 12 ani. Pentru Boyhod, Richard Linklater a fost deja recompensat cu un premiul BAFTA și un Glob de Aur pentru cea mai bună regie.