Poveștile Revoluției. Cum au perceput românii execuția cuplului Ceaușescu

Data publicării:
nicolae elena ceasescu

Pe 25 decembrie au apărut zvonuri că au fost executaţi. Televiziunea Română a ţinut românii în suspans. Anunţa din oră în oră că va difuza dovada. Seara, au transmis imaginile unui proces care în trei ore i-a condamnat la moarte pe dictatori, pentru genocid, subminarea puterii de stat şi subminarea economiei naţionale. Reporterii Digi24 i-au întrebat pe telespectatori cum consideră acea şedinţă de judecată și au selectat mesajele.

Telespectatorii Digi24 au transmis sute de mesaje. Cei mai mulţi spun că Nicolae Ceauşescu trebuia înlăturat de la putere cu orice preţ şi cât mai repede.

Adi Elber crede că dictatorul a primit pedeapsa meritată pentru genocid. Peste o mie o sută de oameni au murit la Revoluţie.

Celor care se îndoiesc de justeţea sentinţei, Elena Călin le aminteşte că Nicolae Ceauşescu a dat ordin armatei să tragă în români şi că au mulţi au pierit chiar în Ajunul Crăciunului.

Ella Toma îşi aminteşte valul de emoţie şi senzaţia de libertate care a cuprins toată ţara, după ce televiziunea romînă a difuzat imaginile cu execuţia dictatorilor.

Deşi s-a bucurat când a scăpat de regimul comunist şi de dictator, Călin Delavale spune că, la fel ca orice om, şi soţii Ceauşescu meritau un proces în care aceştia să se poată apăra.

Un alt telespectator, Alexandru, crede că împuşcarea soţilor Ceauşescu nu a însemnat eliminarea problemelor din ţara noastră.

Ca şi mulţi alţi telespectatori care ne-au scris, crede că execuţia a fost de fapt o strategie pentru ascensiunea la putere a altor figuri politice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Este Nicușor Dan bun de președinte al României? Părerea AI despre întrebarea momentului la români
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei