Poveştile credinţei. Medicul Carmen Pantiş: Întotdeauna când sună telefonul eu vin la spital
„Întotdeauna când telefonul sună și este nevoie de prezența mea alături de familia care are nevoie de consiliere și de susținere, eu vin la spital”, spune dr. Carmen Pantiș, medic primar ATI, coordonator de transplant Bihor.
Aşa a început un aproape nesfârşit exerciţiu istovitor pentru inimă şi suflet. Singurul lucru care o ajută să-l reia cu fiecare caz tragic este faptul că ştie cât de mult a ajutat ca din moartea unora să se nască viaţa altora. Nu poţi spune cuiva oricum că ruda lor e în moarte cerebrală, nu-şi va reveni, dar poate deveni donator de organe.
„Cele mai dificile situații sunt acelea în care familia nu spune nici da, nici nu, dar pur și simplu nu mai reușesc să comunic cu ei și venind să-și viziteze pacientul, declarat în moarte cerebrală, mă evită”, povesteşte medicul.
E uşor de înţeles de ce din 2008, doctorul Carmen Pantiş a pierdut socoteala orelor petrecute în spital, ştergând lacrimi de tristeţe şi sădind speranţa în lacrima bucuriei altcuiva. Acasă, familia s-a obişnuit cu desele absenţe, le înţelege însă....: „Băiețelul meu are 11 ani. Una dintre dorințele lui este ca soția lui să doarmă acasă, pentru că mama lui a făcut foarte multe gărzi. Am avut și perioade în care am avut și 7/10 gărzi pe lună”.
Un exemplu viu la care toţi rezidenții Secției de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Oradea se raportează fără să ezite.
„Este o persoană dinamică, plină de energie, care ne motiveză pe toți, ne sprijină în momente dificile. Este un profesionist desăvârșit”, afirmă Botea Dragoș, medic rezident ATI.
„Este o persoană extrem de sociabilă, foarte înțelegătoare și are... nu știu, ceva aparte în legătura cu aparținătorii. Întotdeuna este dispusă să ajute pe oricine. Dacă te duci la ea, cu o problemă, sigur va încerca să te ajute sau va căuta pe cineva care te poate ajuta”, adaugă Camelia Breb, medic rezident ATI.
A ajuta. Acesta este verbul care-i defineşte viaţa şi cariera. O carieră în care oboseala, tristeţea şi lupta cu secundele care fac diferenţa dintre viaţă şi moarte dispar în cazul unui transplant reuşit. Ca în cazul unui orădean ce a primit o nouă şansă la doar 12 ore de când fusese înscris pe lista de aşteptare pentru un rinichi: „La 26 de ani, câți aveam atunci, am simțit că lumea se prăbușește în jurul meu și m-am simțit singur în momentul acela”, povesteşte Lucian Buzilă.
Au trecut patru ani, şi Lucian îşi vede de viaţă. La fel ca alți 500 de pacienți din toată ţara, pentru care transplantul salvator a pornit de la spitalul din Oradea.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
