POVEȘTILE CREDINȚEI. Cu drag, de la Draga. Interviu cu o mare actriță

Data publicării:
2512draga-40491

La aproape 80 de ani, Draga Olteanu Matei vorbește cu seninătate și bucurie despre credință, cel mai important reper din viața ei.

Dumnezeu este mereu prezent în viața actriței. Anii au trecut, însă credința ei a rămas neschimbată. Își amintește de Crăciunul din copilărie, când magia zilei se așternea, ca neaua curată, peste sufletele tuturor. Așa începe povestea ei de credință.

„Cântecele astea de Crăciun ne legau pe toți și le cântam cu atâta credință, cu atâta încântare și le urmăream povestea cu mintea. În casă era cald, era frumos, afară ningea, când aveam noroc să ningă, cu fulgi mari, eram foarte fericiți, și pluteau niște miresme în aer, nu neapărat cele de cozonac, pluteau miresme de brad, de mandarine, se împleteau foarte bine și era ceva necunoscut în aer care ne impresiona pe toți, ne făcea mai liniștiți, mai calmi, mai senini, știu că abia așteptam prima zi de Crăciun, să mă trezesc să văd bradul și jucăriile”, își amintește Draga Olteanu Matei.

Credința și lumina inimii vin de la Dumnezeu. Draga Olteanu Matei a crescut cu ele și, mai târziu, pe scena și-a dat seama ca, indiferent de greutăți, poți fi cu adevărat împăcat numai dacă ai smerenie.

„Cu puterea asta te naști, trebuie să-ți spun că ți-o întărește Dumnezeu. Este ceva care vine de la sine. Scena este, de fapt, un loc unde se petrec miracole. Dacă ești bolnav, dacă ai dureri foarte mari, dacă, eu știu, ți s-a întâmplat ceva, în momentul în care treci de culise, în acel moment uiți de tot, nu mai simți nimic, nu te mai leagă nimic de ce se întâmplă afară, de viața ta particulară, asta e cheia meseriei noastre”, mărturisește actrița.

Citește AICI și alte povești ale credinței!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri