Portarul Albaniei: ”Cu România e meciul cel mai important al carierelor noastre”

Data publicării:
Jucatori Romania EURO 2016 GettyImages-539282856

Foto: Gulliver/Getty Images

”Vom încerca să dăm totul în meciul de mâine, suntem mai motivaţi ca oricând, este meciul cel mai important din carierele noastre”, a afirmat portarul echipei Lazio Roma.

Albania a fost învinsă în primele două partide de la EURO 2016 (0-1 cu Elveţia, 0-2 cu Franţa), în timp ce România a cedat în faţa Franţei (1-2) şi a remizat cu Elveţia (1-1).

”În ciuda celor două înfrângeri am fost aproape de mari performanţe şi vom încerca să corectăm erorile pe care le-am făcut”, a mai spus Berisha.

”Despre echipa României ştiu doar ce am văzut în cele două meciuri. Am pregătit meciul, le-am urmărit mişcările atacanţilor. România are o echipă bună, nu are vedete, iar mâine va fi un meci foarte bun”, a explicat Etrit Berisha.

”Dacă nu marcăm, nu putem câştiga. Cel mai important lucru e că ne-am creat şanse şi în cele două jocuri pierdute şi cred că ne-a lipsit norocul pentru a marca. Mâine vom încerca să înscriem”, a adăugat portarul albanez.

”Am avut un meci dificil cu Franţa, am dat sută la sută în acel meci şi ne-am simţit foarte obosiţi, dar a doua zi am uitat totul şi am început să ne pregătim de meciul următor. Jucătorii noştri sunt pregătiţi sută la sută”, a precizat Berisha, care a remarcat revenirea în lot a căpitanului Lorik Cana, după suspendarea de un meci, în urma cartonaşului roşu primit în jocul cu Elveţia.”Revenirea lui Cana este un lucru minunat pentru echipă, care este operaţională sută la sută (cu excepţia lui Kukeli, suspendat), însă antrenorul va decide dacă el va juca mâine”, a menţionat Berisha.

Portarul selecţionatei pregătite de italianul Giovanni De Biasi a comentat şi mutarea antrenamentelor oficiale de sâmbătă pe alt teren: ”Antrenamentul a fost mutat pe alt teren din cauza timpului rău, dar suntem pregătiţi şi nu vom avea probleme cu gazonul (de pe Stade de Lyon)”.

Berisha a precizat că îl cunoaşte pe portarul echipei României, Ciprian Tătăruşanu (Fiorentina), ambii evoluând în Serie A, dar a negat că le-ar oferi colegilor săi informaţii despre slăbiciunile goalkeeper-ul român: ”Îl ştiu pe Tătăruşanu, care joacă la Fiorentina, e un portar foarte bun. Noi lucrăm ca o echipă pentru a marca şi pentru a învinge şi nu pentru a specula eventualele puncte slabe ale adversarilor”.

Meciul dintre naţionalele României şi Albaniei va avea loc duminică, de la ora 22,00 (ora României), pe Stade de Lyon, în Grupa A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comoara energetică a Balcanilor care stârnește Rusia și SUA. Unde zac îngropate peste două miliarde de euro
Digi FM
Fotbalistul Alex Chipciu, dezamăgit de vacanța pe care a petrecut-o în Tenerife: „N-aș pune-o în topul...
Pro FM
Dieta drastică pe care o ține Elton John la vârsta de 77 de ani, din cauza problemelor de sănătate: „Este un...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Cercetătorii britanici se așteaptă la „declanșarea pandemiei” unei boli care a ucis în trecut 200 de milioane...
Newsweek
Care pensionari vor lua 2.000 lei în plus la pensie și când? Anunțul șefului Casei de Pensii
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Demi Moore, discurs emoționant la Globurile de Aur: „Sunt pur şi simplu în stare de şoc, este prima dată când...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025