Piloţii germani ai companiei aeriene Lufthansa au convenit cu conducerea companiei să nu facă grevă până la jumătatea anului 2023, în baza unui acord care prevede o creştere salarială de 980 de euro, scrie Reuters.
Acordul se va aplica în primă fază până în 30 iunie 2023, dar sindicaliștii şi compania urmăresc să îl extindă, a transmis Lufthansa.
Conform acordului iniţial, piloții vor primi o creştere a salariului lunar de bază în două etape, cu câte 490 de euro fiecare, cu efect retroactiv de la 1 august 2022 şi de la 1 aprilie 2023.
”Contractele colective sunt încă deschise, dar punctele de negociat pot fi acum discutate într-un cadru confidenţial”, a declarat Matthias Baier, purtătorul de cuvânt al sindicatului, într-un comunicat.
O grevă a piloţilor Lufthansa, care a avut loc în 2 septembrie a dus la anularea a sute de zboruri, afectând şi mai mult compania şi pasagerii, după o vară de haos în călătorii.
Grevele şi lipsa de personal au forţat deja mai multe companii aeriene, inclusiv Lufthansa, să anuleze mii de zboruri în această vară, ceea ce a dus la cozi lungi la aeroporturile importante şi a nemulţumit oamenii dornici să înceapă să călătorească din nou, după restricţiile legate de Covid-19.
Editor : G.M.