Cea mai mare activitate la Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a fost în ultima zi în care se puteau depune documentele. Liberalii au fost primii, cu marea lor supriză, chirurgul Leon Dănăilă. PSD mizează pe nume mai puţin cunoscute la Camera Deputaţilor şi pe politicieni cu experienţă la Senat. Un loc în Parlament vor şi independenţii Elena Udrea, Theodor Paleologu şi Remus Cernea. Perioada în care puteau fi înregistrate candidaturile s-a încheiat joi, 27 octombrie, la miezul nopţii.
ORA 10:00
Liberalii au fost primii care s-au prezentat la Biroul Electoral Municipal, ca să depună listele de candidaţi. Primele locuri pentru Camera Deputaţilor sunt ocupate de Adriana Săftoiu, Eugen Nicolăescu şi Ovidiu Raeţchi. La Senat, lista e deschisă de neurochirurgul Leon Dănăilă, urmat de economistul Florin Cîţu şi arhitectul Hildegard Helene Brandl.
Alina Gorghiu, preşedinte PNL: „Avem o revanşă de luat şi revanşa aceasta pe Bucureşti ne-o luăm cu o listă foarte bună. Sunt oameni din toate domeniile, bine pregătiţi şi integri.”
ORA 13:30
Trei ore şi jumătate mai târziu, la BEM au ajuns liderii ALDE, ambii cap de afiş pe listele pentru Bucureşti. La Camera Deputaţilor mai candidează deputatul Damian Florea şi fostul ministru al Educaţiei Sorin Câmpeanu. La Senat, locul doi pe lista e ocupat de fostul ministru al Culturii Daniel Barbu.
Călin Popescu Tăriceanu, copreşedintele ALDE: „Sper ca aceste alegeri să marcheze consolidarea pozitiei ALDE ca a treia forţă pe scena politică din România.”
ORA 14:15
Fostul preşedinte al României Traian Băsescu deschide lista PMP pentru Senat.
Traian Băsescu, preşedintele PMP: „În Bucureşti cred că vom lua un rezultat bun pentru că de pe urma mea a rămas ceva de când am fost primar general.”
Pentru Senat, PMP îi mai propune pe Radu Mihai Cristescu şi Liviu Goncea, fost lider UNPR. Valeriu Steriu, Eugen Tomac şi Vasile Ştefănescu vizează câte un loc de deputat.
ORA 15:00
Fost preşedinte al Partidului Mişcarea Populară, Elena Udrea speră să obţină încă un mandat de deputat, dar pe cont propriu.
ORA 18:00
Independent va candida la aceste alegeri şi Theodor Paleogu, exclus în vară din PNL.
ORA 19:00
Printre ultimii care şi-au depus listele de candidaţi au fost social-democraţii.
Liviu Dragnea, preşedintele PSD: „Avem 40% femei, 40% tineri, peste 75% dintre candidaţi sunt noi. Am reuşit ca listele noastre să fie profesionalizate.”
Lista PSD pentru Camera Deputaţilor este deschisă de preşedintele tineretului social democrat, Gabriel Petrea. Pe următoarele două locuri sunt Carmen Moldovan şi Georgian Pop. La Senat, Ecaterina Andronescu ocupă prima poziţie. Urmează apoi Şerban Nicolae şi fostul ministru al Justiţiei Robert Cazanciuc.
ORA 22:00
Cu două ore înainte de expirarea termenului limită, USR şi-a depus listele Parlament.
La sediul Biroului Electoral Municipal a ajuns şi Remus Cernea, care candidează independent pentru un post de deputat.