Partide de buzunar, în lupta electorală

Data publicării:
pcp

Treziți-vă, dragi cetățeni,

Un nou partid în geam vă bate

Alăturați-vă, fiţi demni

Cu noi veți merge mai departe”.

Aşa începe imnul Partidului Cinste şi Prosperitate. Este însă doar o mică parte din campania pe care membrii fondatori au pregătit-o pentru a atrage simpatizanţi. Versurile vor avea, în curând, o linie melodică, iar în scurt timp va fi gata și steagul. La toate acestea se adaugă sigla care reprezintă un laptop, însoţit de un motto sugestiv, spun fondatorii partidului.

Cinstea e legea cea mai mare și prosperitatea. Îi explicăm cetățeanului cuvinte simple, prosperitatea înseamnă cinste, plus omul potrivit la locul potrivit, adică două principii de bază”, spune un membru fondator al partidului.

Partidul Cinste şi Prosperitate îl are în frunte pe primarul comunei bihorene Popești, fost membru PPDD. Noua formaţiune a fost înfiinţată pe 20 ianuarie şi are doar 6 membri, aşa că acum se caută simpatizanţi.

Ioan Giarca, membru fondator: Primii care vor face recomandarea sunt fondatorii, deci noi ne luăm responsabilitatea asupra oricărei persoane. După ce se organizează la nivel de stradă, la nivel de sat, la nivel de comună vom delega cei care fac parte din comisia de etică.

Cu o doctrină declarată de centru dreapta, politicienii din Popești şi-au propus să câștige încă din acest an primari, consilieri locali şi județeni. În faţa acestui val de optimism, localnicii au păreri împărţite.

Nu știu dacă mai există un partid din ăsta sau dacă va putea face ceva cu partidul singur.

Sună bine, dar nu știu dacă îi chiar așa cum sună”, spun oamenii.

Mihai Maci, politolog: Personal mi e foarte greu să cred va reuși, că asemenea partide nou răsărite în prejama alegerilor vor reuși să adune suficient de mulți membrii ca să aibă o pondere reală.

Pentru a propune candidaţi la alegerile locale, formaţiunile politice trebuie să adune semnături de la 1% din numărul alegătorilor dintr-o circumscripţie. În România există 88 de partide, dintre care 34 au fost înființate anul trecut.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
drum noroi
Drum blocat din cauza noroiului
Partenerii noștri
Playtech
Un bărbat și-a cumpărat cea mai ieftină mașină din lume. Ce poate să facă această la nici 2.500 de euro
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
adrian_miulescu
Adrian Miulescu, managerul Institului Național de Recuperare: "Oamenii trebuie să se mobilizeze nu doar în...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...