PARASCHIVENIA SĂPTĂMÂNII. Testament şi flegme

Oamenii decenţi sunt datori să se crispeze la vederea sau la auzul lui Şerban Nicolae. Nu din cauza fizionomiei care contrazice prerafaelitismul. Şi nici din cauza neputinţei de-a fi manierat când discută cu femei din opoziţie. Altele sunt motivele pentru care apariţia lui Şerban Nicolae invită, dacă nu cumva obligă, la frison şi nelinişte.

Primul este rodul unui „exerciţiu de imagine”, spre a-l cita pe premierul României. Gândiţi-vă că Liviu Dragnea e debarcat – dă, Doamne – din  fruntea PSD şi ajutat să găsească drumul spre celulă, împlinind astfel nu doar consecinţa unui act de justiţie, ci şi predestinarea cuiva născut la Gratia. Şi gândiţi-vă că în locul lui e înscăunat Şerban Nicolae. (Există, fireşte, şi varianta Eugen Nicolicea, şcolit prin învăţământ la distanţă în cadrul filialei din Drobeta Turnu-Severin a Universităţii Spiru Haret, după ce trecuse binişor de 50 de ani şi după ce, în tinereţe, rămăsese repetent la Automatizări şi Calculatoare, la Timişoara.) Cum vi s-ar părea Şerban Nicolae în locul lui Liviu Dragnea? Nu uitaţi, Nicolae e unul şi acelaşi cu şoferul condamnatului Cătălin Voicu. E unul şi acelaşi cu posesorul de fotografii în care Cosette Chichirău face sex anal. E unul şi acelaşi cu revoltatul care declara în 2017 că Stalin şi Churchill au fost doi criminali la fel de mari şi că „Rezistenţa anticomunistă începută în 1944, când România era încă în război, este una care slăbea capacitatea României. Ea era mai degrabă îndreptată împotriva intereselor României”. Nu cumva ne paşte pericolul de-a începe să tânjim după Liviu Dragnea chiar înainte de-a scăpa de el, când observăm cine ar putea să-i ia locul? Şi nu cumva, râzând în gura mare de „tigrul economic” şi de „banca monetară” ieşite din ceea ce ţine loc de mintea Vioricăi Dăncilă, mai plecăm o dată după dribling şi uităm valoarea testamentară a unor cuvinte spuse cu ani în urmă?

Cuvintele sunt ale lui Victor Ponta şi explică în bună măsură gala filmului porno în care majoritatea parlamentară de azi încalecă justiţia şi-o supun perversiunilor. (Ar fi interesant dacă Şerban Nicolae are şi aici fotografii doveditoare, mai ales că sunt uşor de procurat.) Există cel puţin două citate din Victor Ponta – cu ghilimele, cum nu-i stătea în obicei fostului premier – care nu explică doar agresiunile de azi împotriva justiţiei, ci şi insolenţa în formă continuată a coaliţiei PSD-ALDE la adresa ambasadelor care emit avertismente. Ambele citate datează din 2014, anul în care Victor Ponta a pierdut prezidenţialele. Primul ilustrează conştiinţa impunităţii şi sună aşa: „Asta se va întâmpla după ce vom prelua controlul politic asupra justiţiei”. Fraza e rostită în plină conferinţă de presă şi ar fi trebuit să se soldeze, într-o lume bine aşezată, cu punerea imediată sub acuzare a rostitorului. Iată şi al doilea citat: „Din câte ştiu, doamna Merkel nu votează în România”. Victor Ponta s-a dorit ironic, dar n-a izbutit decât să calce în străchinile diplomaţiei şi să cimenteze în ochii occidentalilor impresia mizerabilă pe care le-o făcuse la primele întâlniri. Cititor frenetic de Caragiale, el a dat peste replica „Nu voi să ştiu, stimabile, de Europa dumitale”, a făcut din ea lozincă şi din Nae Caţavencu mentor. Astfel înarmat şi mândru nevoie mare, Ponta le-a împărtăşit românilor sinteza unei doctrine papuaş-impertinente: „Ne doare undeva de ce zic ăia, dar să facă bine şi să ne ţină cuplaţi la robinetele la care noi înşine am cerut să avem acces”. Faptul că partidul condus astăzi de Victor Ponta se numeşte Pro România e, în aceste condiţii, o insultă. Iar faptul că unii sunt gata să-l idealizeze pe Victor Ponta cel de azi uitându-l pe omonimul de ieri anunţă simptome de Alzheimer etic pentru care nu există leac.

Aşa arată contextul în care iese din nou la rampă Şerban Nicolae. Cu două-trei zile în urmă, emisiunea „Imparţial” de pe Digi24 preia declaraţia senatorului PSD pentru corecta informare a publicului. Şi iată ce spune Şerban Nicolae despre reprezentanţii celor douăsprezece ambasade care deplâng tentativele de schilodire a justiţiei: „Nu-i cunosc. Nu ştiu cine sunt aceşti reprezentanţi, nu ştiu care le este statutul, ca să putem dialoga. Dacă e vorba de nişte ziduri, de nişte clădiri, o să vedem dacă putem să le transmitem şi un mesaj din partea clădirii Palatului Parlamentului. Deci n-am ce să comentez, cu zidurile să vorbească zidurile. M-am uitat încă o dată în Constituţie, n-am văzut în procedura de legiferare consultarea ambasadelor sau a reprezentanţilor unor ambasade, a birourilor de presă ale ambasadelor, şi eu m-am săturat de acest mecanism. [...] Cred că ar trebui să ieşim odată din zona de raportare, în materie de relaţii internaţionale, la licurici”.

E nevoie, pe lângă un tub de emetiral, de instrumente de mare precizie pentru departajarea lui Şerban Nicolae de Victor Ponta în materie de aroganţă şi dispreţ la adresa celor care ne – de fapt, „le” –  arată că România e pe cale să se transforme în Penalistan (denumirea circulă deja de câte zile pe forumuri). După cum se poate vedea, ştafeta a trecut fără şovăire dintr-o mână a răului în alta. „Doamna Merkel nu votează în România” din ponteză şi „Cu zidurile să vorbească zidurile” din nicolaeză sunt gemene ale sfidării. Şi fiecare dintre aceste cuvinte e o flegmă lăţită pe obrazul românilor care încă speră că ţara lor va evada din condiţia de repetentă a Uniunii Europene. Deocamdată pariul pare imposibil.

Suntem, fără voia noastră, o oaie neagră lăsată în grija unui cioban roşu.