PARASCHIVENIA SĂPTĂMÂNII. Coregrafia verticalizării barbarismului cadrat al axului central

„Limba este un organism viu”, spun indulgenţii. „Cine crede că o poate prinde în corsetul regulilor e fie un dinozaur cu bucurii puţine, fie un detestabil nazist al gramaticii. Există un geniu viu al limbii, capabil să preia din mers ce e bun şi să azvârle peste bord ce nu mai corespunde. Limba se dezvoltă în permanenţă – de multe ori, în afara dicţionarelor, a tratatelor sau a gramaticii – şi nu poate fi supusă constrângerilor.” Această concepţie despletit-entuziastă despre limbă (în cazul de faţă, despre limba română) oferă astăzi alibiuri pentru vorbitul şleampăt şi scrisul de mântuială. Când spui „determinat” în loc de „hotărât”, se cheamă, vezi Doamne, că te faci una cu geniul viu al limbii, ca s-o ajuţi să rămână modernă sau chiar să-şi sporească modernitatea. Nu e calchiere, e evoluţie. Şi nu e necunoaştere, e supleţe a gândului şi a vorbei. Să fiu iertat, dar nu contrasemnez. Nu-i vorbă, are cine s-o facă.

Fiind un organism viu, limba dispune de un vocabular ale cărui cuvinte se lasă mereu îmbogăţite cu sensuri noi. Iar dacă scriitorii, filologii şi lingviştii dorm, are cine să le ţină loc în strădania împrospătării fără preget şi şovăire. E vorba de comentatorii şi redactorii emisiunilor sportive de la televizor. Sigur, cei mai mulţi dintre ei nu roşesc când spun „Ionescu şi-a adus aportul”, „Să se rezolve cazul în speţă” sau „Acest lucru afectează deontologia profesională”. Pleonasmul face parte, nu-i aşa?, tot din acţiunea geniului viu al limbii, cum probabil că va face parte într-o bună zi şi dezacordul. Ajunşi aici, nu vom mai avea mult până vom cânta cu toţii Rapsodia vraiştei în D minor – cu „D” de la „determinare”. Astfel, dacă „determinat” e totuna cu „hotărât”, de ce n-ar fi „diazepam” sinonim cu „diapazon” (doar seamănă destul de bine), „palisandru” sinonim cu „bâtlan” şi „coalescenţă” sinonim cu „mujdei”? Limba – sper că n-aţi uitat – e un organism viu. Atât de viu, încât nici nu-şi dă seama când îi vii de hac.

De la Telekom la Digi Sport şi de la Realitatea TV la B1TV, cu trecere prin postul public, comentatorii şi redactorii de sport modifică întruna sensurile cuvintelor luate de pe banda rulantă a limbii. Una dintre obsesiile lor din ultimul an e substantivul „coregrafie”, care nu lipseşte din coloana sonoră a niciunui comentariu de meci în care joacă o echipă cu public imaginativ. Ce e coregrafia, conform dicţionarului? Unul dintre următoarele două lucruri: 1. Arta dansului şi a baletului. 2. Sistemul de notare convenţională a paşilor şi figurilor de dans. Ce e coregrafia, după părerea comentatorilor şi redactorilor de sport? Imaginea din plăcuţe sau steguleţe ridicate de spectatorii grupaţi la o peluză sau la o tribună a unui stadion înaintea sau în timpul meciului. Dicţionarul şi comentatorul TV se află aici într-o încleştare pe viaţă şi pe rating. Învingător iese de fiecare dată comentatorul, fiindcă el se aude zilnic, pe când dicţionarul se consultă rar (dacă se consultă). Cunosc doar doi oameni care s-au împotrivit public curentului şi au invitat la ceva mai multă grijă faţă de cuvintele limbii române: Ovidiu Ioaniţoaia într-un articol din Gazeta Sporturilor şi Radu Naum chiar în emisiunea Fotbal club pe care o realizează. Atât. Doi oameni. Credeţi că i-a băgat cineva în seamă? Nimeni. Nici la comentariul de la Dinamo-FCSB, nici la cel de la PSG-Olympique de Marseille, nici la alte spectacole asemănătoare.

La ce se gândesc de fapt aceste vase comunicante TV prin care gâlgâie geniul viu al limbii când se referă la coregrafie? La ceva mult mai aproape de scenografie. Dicţionarul vine şi aici cu lămuriri, dacă efortul de a-l consulta nu e prea mare. Scenografia este „Arta de a executa decoruri, costume etc. pentru un spectacol” sau „Arta de a picta şi de a aşeza decorurile în teatru”. Tot de spiritul viu al limbii o fi ţinând şi forma asta de ignoranţă? Aşa se cheamă încurcatul borcanelor, geniu viu al limbii? Atunci înseamnă că tot aici s-ar cuveni să încapă şi confuziile dintre „forţat” şi „fortuit” sau dintre „barbarie” şi „barbarism”. Sensul acestui din urmă termen e măsluit de câţiva ani cu tenacitate la aceleaşi televiziuni de sport. Nu mai departe de săptămâna trecută o domnişoară cu pretenţii de crainic s-a încruntat teatral, a privit mustrător în cameră şi a anunţat că „la meciul de la Bilbao suporterii ruşi s-au dedat barbarismelor”.

Mecanismul de falsificare a limbii funcţionează după principiul imitaţiei în cascadă. E suficient să greşească un cetăţean şi cuvântul respectiv e condamnat la moarte prin confruntarea cu „spiriul viu”. Aşa se întâmplă cu îndelung pomenita şi nicicând vindecabila „verticalizare”, prin care cei care au divorţat de vocabular (iar dacă n-au făcut-o, oricum locuiesc în camere separate) înţeleg strămoşească „pasă în adâncime” sau „pasă perpendicular pe poartă”. Degeaba le spui că „vertical” înseamnă cu totul altceva. Degeaba le vorbeşti de Coloana recunoştinţei fără sfârşit a lui Brâncuşi sau de Campanila lui Giotto. Degeaba le aminteşti de zborul vertical spre soare al lui Icar. (Cine? Asta nu era o marcă de auzobuze?) Te vor considera un corp străin şi te vor trata în cel mai bun caz cu indiferenţă. Bazaconia rostită are, aidoma clişeului, darul de-a te valida în ochii breslei.

Afirmaţia e valabilă şi pentru alte delicatese la care duce pasiunea frenetică pentru „geniul viu al limbii”. Printre ele, adjectivul „cadrat”, care înlocuieşte la mulţi comentatori de fotbal sau handbal sintagma „pe spaţiul porţii”. Dacă întrebi de unde şi până unde „cadrat”, ţi se va răspunde: „Aşa-i în franceză”. Perfect, atunci să spunem Michel-Ange în loc de Michelangelo şi „ordinator” (din „ordinateur”) în loc de computer. Trei sferturi dintre comentatorii de fotbal, antrenorii şi invitaţii la emisiuni sportive folosesc, pe lângă năzbâtia cu şutul „cadrat”, una şi mai mare: „axul central”. În cazul în care-l rogi pe unul dintre ei să-ţi explice cum arată un „ax periferic” şi cum poate un ax să fie altfel decât central, eşti tratat cu bătaia pe umăr rezervată pedanţilor cărora li s-au uscat florile în glastra vieţii.